Bunicul, ma-ntrebat odata,
cand mesteream prin curte:
....luate, fiind laolalta,
cate-s putine cate multe.

In capul lui, gandea ceva
punand aceasta intrebare,
si rabdator tot astepta
raspunsul meu la ghicitoare.

Oprit din lucru m-am uitat,
surprins la fata lui batrana,
si-acum regret raspunsul dat
crezand ca totu-i doar o gluma.

-Bunelule nu stii ce zici,
te rog sa intri acum in sura,
ca s-analtat de la opinci,
prostii, si-ti ies din gura.

Bunicul insa ma privea,
cu ochi vioi, sub cusma,
si hatru inca astepta,
raspunsul meu din urma.

Si nu venea, pentru ca eu
privindu-i fata alba,
vedeam pe insasi dumnezeu
zambind tacut in barba.

Si astepta raspunsul meu,
ca nu avea vreo graba
si nici vigoarea lui de-acum
ceruta de vreo treaba.

Deodata, insa am inteles
la ce vroia sa zica
si-atunci, cu mare interes
privii catre opinca.

Cu ochii-n lacrimi, l-am luat
de dupa gat, duios
si dupa ce l-am sarutat
i-am zis cu glas sfios:

-Bunelule te rog ma iarta
pentru raspunsul ce am dat,
dar luat cu munca asta, iata
ca n-am mai cugetat.

-La ce sa cugeti,mai flacau
nu ti-am cerut nimica,
vorbeam, ca bietul natarau
doar eu si cu opinca.

Am zis atunci o proasta vorba
cu mintea mea nauca,
sa-mi ierti grairea sloboda
ce te-a-ntrerupt din munca.

-Ba nu, bunelule gandesc
privind a ta opinca
ca a avut un mare rost
din vremuri vechi si inca,

Ca talpa asta a apasat
si in razboi si-n pace
pe treptele catre palat
si-n stanele cu dobitoace,

A fluturat pe paratrasnet,
in varf de parlament, aiurea,
apoi cu zgomote de traznet
batute-n dansuri de cand lumea.

Acum ce vad, sint cam putine,
aceste urme de opinca,
dar am lasat niste botine
ne poarte-n lumea asta mica.