ți-e zâmbetul de seară ca un lanț
în care mă întorc câinește iară
iubită purpurie din Bizanț
vitraliu cu nuanță de secară




ne despărțea șoseaua grea de somn
ne locuia încă frumos surâsul
scăpai din brațe noaptea unui domn
dormea-ntr-o umbră strecurat apusul



trecea iubind culoarea orei două
cu tălpile desculțe un refren
al lumilor din ochii fără rouă
al vorbelor uitate în polen,