Ea se arata ca un inghet
miscator al durerii.
Un sus spre sus incolacit,
rupand in tacere dantura serii.

De dupa negru,deschide
absente absorbitoare
taiate in cruce,de-o gura
cu fildesi,si vorbitoare.

Se trage din osul de idol cioplit
al respirarii,pe cand adorm
spre alunecarea intr-una de cer,
peste sternul enorm.

Lam-lem,lam-lem
al respirarii pe cand adorm.
Lam-lem,lam-lem
al respirarii pe cand adorm.

Ea are gura-n calcaie.
Ea se hraneste mergand
pe muchia unde materia
se schimba in gand.

Ea vine spre mine,lam-lem.
O aud urcand pe scari,
In sus spre sus,lasand in urma
nimic si nimeni si neintamplari.

Ma calca pe fata;
ne amestecam limbile intr-un sarut
frant.Eu sunt mancarea
unei fiinte.

Sunt devorat.Ultimele
le aud sfaramandu-i-se-n dinti
cuvintele mele,
ca niste oase ale fostilor parinti.