O prepeliță se-ntreba:
„Ce pana mea, ce pana mea?
Ce vrea motanul sus pe cracă,
Zicîndu-ne „miorlau se joacă”
Căci jocul nu-l cunoaște-oricine
În tril, culoare, origine,
Iar dacă eu mă iau cu zborul,
Atunci el, face doar pe chiorul
Cum a greșit zicînd că pare
Precum a vrabiei culoare
Și că nervos de cum îl știu
Pe vrăbioi îl vrea de viu,
Să-l zmotocească doar de pene
Să nu mai scrie el catrene
Pe care nu le poate duce
Nici un motan la sfînta cruce.”

-Măi motănelule frivol,
Îți dau eu ție vitriol!
Să nu te iei de păsărică,
Căci eu te... Pitpalac... și-ți pică!
Te știi mata dup-al tău tors
Căci ai un obicei întors
De printre vremuri cu asprime
Cînd mărțișoarele-ntre rime
Se dăruiau de sus în jos
Cu paru’-n cap la viers mieros
Dar s-a schimbat orînduirea,
Iar în istorie citirea,
Se va citi doar de la dreapta
Pentru a se-nțelege fapta,
Și să citești de jos în sus,
Să nu-mi spui mie de lapsus
Doar fiindcă ești un daltonist
Anestezist ca analist
În versul tău avangardist,
Eu, uite-acum am cumpărat
Dintr-un copac mai supărat
O pană, să iți scrii durerea
Prin mieunat amar ca fierea,
Dar, vezi că pana e de plastic,
Vei morfoli doar un elastic
Gîndindu-te că-i pana mea
O să-ți rămînă botu’-n ea!

-Aruncă tu, ‘cea pană, fată
Și-o să te iau de beregată
Cînd o s-adormi pe craca care
Am scrijelit-o de la gheare,
Iar cînd ți-o fi somnul mai dulce
Un daltonist o să te-apuce,
Și o să rod la prepeliță,
Cu pană, os și aluniță,
Deci, pînă numeri o silabă
Eu o să am în a mea labă
O vrabie și-un vrăbioi,
O prepeliță și-un cioroi,
O bufniță și un fazan,
Cu ceva carne de curcan,
Și-o să vă-nvăț de maniere,
În gust de vin și sos cappere
Să mă combată-n ciripeală
Prea goală slabă și banală,
Pîn’ la final tot păsăretul
O să îmi fie cabaretul!

Dar n-apucă nici una două
Ca să se numere de ouă,
Motanul, cel cu versul tandru
Era-nhățat de-un cățelandru,
Și terfelit, fără blăniță,
Muri cu-n gînd la prepeliță.

„Ia uite... pot zbura acum,
Să vezi tu, prepeliță rea,
Oriunde o să-mi stai în drum,
Din pene o să-ți fac saftea!”