ninge, ninge, ninge,
fulgi mari acoperă desenul
și basmul poate-ncepe…

să așezăm brăduțul în camera cea mare,
să-i punem straiul nou de sărbătoare,
copii să se joace, și cu steluțe-n ochii
să tot privească focul flămând ce-și face cale
spre hornul parcă, și el în așteptare…

“să vină moșul, miroase-a cozonaci!”
se-aud țipând copii …
dar somnul îi cuprinde
le pune daruri Moșul ca și-altădat
și pleacă sărutându-i –
El știe: - și de-astă data ei îl vor ține minte…
și ninge, ninge, ninge înainte…

încheie basmul, mama …
iar gândul ei se duce, tot mai departe-n timp:
“mi-e dor, mi-e tare dor, să mai fiu iar copil.”
adoarme-nvăluită de-o altă noapte-apusă
și vântul cântă aprig și focul este stins
și ninge, ninge, ninge,
iar basmul s-a sfârșit…