și-atâta ploaie căzuse
peste pieile noastre
că ne decojisem de timp
și de umbre.

și-atâta vreme urla în orologii
de-atât amar limba
ni se lipise
de uși

tot așteptând
să deschidă cineva
oricine

piepturile noastre ude
de umbra secundei
ce vine.

...

întunecarea ne găsise oameni
cum nu fusesem
și poate-om mai fi

minutul avea terifiantă durere
de secunde

când i le scosesem
din sertarele măruntaielor

atârnau
ca o zbatere de apă

nici înainte
nici înapoi

plăcută muzică a umbrelor
căzândă
peste noi.