rareori mă rănești cu carne
aruncată leilor din mine
de foame leii rup zăgazurile trupului
și înainte de-a mă părăsi
privesc fascinați soarele

pleacă apoi în goana
printre puținele fiare ce n-au fost încă
închise în oameni
țin mereu auzul încordat
pentru a auzi răgetul lor
de-o bucurie înfricoșătoare
din oricare parte a lumii ar veni
apoi țipetele ființelor sfâșiate
de ghearele lor blânde

în răstimpuri te privesc molatic
cum te înfiori
la gândul ca fiarele
vor ajunge la tine