privesc dintr-un tren zăpada
parcă mi-e dor s-o ating
s-o ridic în palme spre cer și să-i cânt
apoi să-mi pătrundă în pori
în fiecare por în parte
până la cel mai ascuns
și să-i închidă pe toți
ceasul să se strice la 12 fix
trenul să nu se mai vadă
să nu se mai vadă nici șine
nici orașe ,nici oameni
nici copaci ,nici nori
nimic
doar eu și zăpada
dansând un vals neinventat
dar n-am curaj să trag semnalul de alarmă
doar eu și dorul de ea