Se întâmplă de Sfântul Andrei,
să-mi plece ursitul cu umbră cu tot,
cu urme,
cu ceafa respirând a unui Manole pregătit să zidească
toate drumurile,
mereu aplecat spre neliniștea unui câine vagabond
sau a unei crengi obosite,


Se întâmplă de Sfântul Andrei,
să-mi lipesc buzele de aerul pe care
a uitat să-l mai respire în graba cu care
și-a luat urmele la plecare,

nu știu dacă mai am picioare,
ele au încetat să mai îngenuncheze,
nu le mai rostesc decât atunci
când pruncu-mi saltă în pântece....