Să urcăm la prima strigare
Și să scriem poezia vieții-n doi.

Ce-a făcut, ce-a simțit, ce-a gândit fiecare;
Să ne amintim, cu virgule cu tot,
pentru că poți, pentru că pot,
De noi și poezia vieții-n doi.

Tu sub umbrelă, sfioasă
Eu sfios, ascunzându-mi surâsul după mustață
Și stropi care creează noi suprafete,
acoperă, mumifică, îngroapă,
teribilii nuclei de apă
Ce lumea o despart de noi
Și poezia vieții-n doi.

Chimia nespuselor,
Fizica negânditelor,
Și anii care lasă iz de vin vechi -
Senectute în acord de chitare.

Sa urcăm, prin urmare,
Și să scriem poezia vieții-n doi,
S-o învețe și ei.