Peste un râu foarte mare
Și repede curgător,
Vrând să treacă oarecare
Scump, de argint iubitor,
Mergând pe pod, cum să pare,
Unde-a călcat n-a văzut,
C-atât s-a-mpiedicat tare,
Cât drept în râu a căzut.
Ș-începu să strige-n apă:
- “Aoleo! Mă înec! Mor!
Vino, lume, de mă scapă,
Dă-mi mână de ajutor.”
Un pescar din întâmplare
Care aci s-a aflat
Spre a acestui scăpare
Degrab’ – în râu s-aruncat,
Și cu multă osteneală,
Spre el tare înotând,
L-a ajuns ca-ntr-o clipeală
Curaj dându-i și strigând:
- “Dă-mi mâna încoci mai tare,
Întinde-o mai în grab’,
Să te scap de înecare.
Fii cu curaj, nu fi slab.”
Pe “dă-mi” auzind prin unde,
Scumpul mult s-a supărat:
- “Nu-ți dau nimic”, îi răspunse
Ș-în adânc s-a cufundat.