Mă-ntorc din nou cu gându-n urmă,
În satul ce-am iubit enorm,
Ascult talăngi ce sună-n turmă
Și liniștit, încet adorm.

Se-amestecă, în vise, glasuri,
De țânci ce-nnoată în pârâu.
Scârțâie carele pe haturi,
Ducând la moară snopi de grâu.

O ciocârlie înfioară,
Bolta senină, fără nori,
Cu triluri parcă de vioară,
Ce-n suflete trezesc fiori.

Apoi, alt vis. Foșnet de frunză,
Sub vânt de toamnă ascuțit.
Începe frigul să pătrunză,
Un greier leneș, zgribulit.

Pe care-l știu. Cântat-a vara,
Fără să-i pese de urmări.
Acum își ține strâns vioara,
Și rătăcește pe cărări.

Iar peste el încep să cadă,
În liniște de nefiresc,
Steluțe albe de zăpadă,
Pornite din înalt ceresc.

Un ultim cri… mai lasă somnul
Să-nțepe zarea albă toată.
Cu gându-apoi alerg spre Domnul
Și Maica Lui Imaculată.

Mă-ndrumă steaua fermecată
Și pruncul îl ascult cum plânge,
Spre primavara luminată,
Când de pe cruci picură sânge.

Un sânge ce renaște viața,
În spirite și în natură.
Același ce topește gheața,
În suflete și dă căldură.

Sub care iarba germinează,
Pârâul apa-și limpezește,
Greieri viori își acordează
Și grâul nou în lanuri crește.

……….
Am ațipit doar o clipită
Și ani de zile-am străbătut,
Prin vatra satului iubită,
Crezând că-s iar la început.

Da-i numai visul din Ajun.
În casă-i cald, și liniștit,
Aștept brăduțul de Crăciun,
Să-l văd cu stele-mpodobit.