Deasupra, neagră, arde indecisă
puterea nopții reci, ca un ciorchine,
cu vântul tăios și ploi meschine,
șuvoi curgând din bolta larg deschisă.

Îmi desfac pieptul și plouă și-n mine.
Vrând să suspine e imprecisă
iubirea ce o credeam promisă
dar e un fragment mânat să aline

zorii ce clipesc dulcea răzbunare,
în spectrul luminilor ancestrale
peste-ntuneric de noapte flămând.

Descătușarea caldă de lumină
se zbate-n orizont ca să obțină
năframa dimineții, pe rouă căzând.