“Numai în somn mă risipesc egal
în mine însumi” (Nichita Stănescu)
moartea făcând curte
femeilor gândurilor adormite
face sex pe miriștea unei idei
devine gestantă
și naște pruncul-viață


“Mă nasc într-un strigăt de agonie”(Nichita Stănescu)
mă uit pe mine însumi în sine
mă nasc durere
abandonat printre pietre ascuțite
de femeia însărcinată cu poezia mea
fac incizii umbrei
pentru a mă vedea pe dinăuntru
nu știam că misterul are atâta infinit
acum că m-am văzut crescut din umbră
aș fi preferat să trăiesc lăuntric ,invers lumii
în loc de oameni
să cunosc ideile, să salut rațiunea
și să mă plimb printre obsesii
pe liniile întortochiate ale sinapselor



Mai bine mă nășteam în somn
și mă risipeam în viață
până la nivel atomic