Oare de ce mă-ntorc mereu la tine
atunci când nu pot și marea în ochi
îmi revine?

Oare de ce, când sub copaci te caut
doar frunze fără șoapte eu găsesc, și nu pot
să mă laud?

Căci zi de zi am încercat, cu tot ce-am reușit s-adun
în zilnica mea trudă, sorbind mereu dintr-un pahar nebun,
să fiu în gândurile tale un stâlp nestăvilit și încordat
pe care să se spargă el, valul de păcat...