agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Apoi reîncepe forfota obișnuită
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-12-08 | |
Timpul trece repede. El trece repede în Europa, trece și mai repede în America, trece nemilos de iute în alte părți ale lumii după care ajunge în Damasc și se oprește. Aici timpul stă.
Dacă întrebi un damaschinez cât de vechi e orașul, acesta te va invita la el acasă la un ceai fierbinte, pentru că localnicii respectă oaspeții. Și numai un străin ar putea pune asemenea întrebări naive. Damascul n-are vârstă. Fiecare arab știe că Damascul e cea mai veche capitală locuită din lume, dar nimeni nu știe când anume primul om a decis să construiască prima casă în oaza Ghuta. Oricum chiar și acel prim locuitor al orașului, când a venit să-l întemeieze, a găsit orașul forfotind de oameni, pentru că Damascul e un oraș foarte vechi. Atât de vechi e orașul încât localnicii povestesc despre alte șapte orașe vechi îngropate sub Damascul modern, atât de vechi e orașul. Și capitala Siriei a rămas din cauza asta fără metro, pentru că oriunde te apuci să sapi în Damasc, găsești un monument istoric pe care UNESCO se grăbește să-l înscrie în patrimoniul cultural al umanității. Așa că edilii au dat a lehamite din mână și au aruncat proiectele la gunoi, lăsând citadinii să se îmbulzească în continuare în autobuze. Moscheea Mare, a fost până în secolul VIII biserică, ce, la rândul ei, fusese templu roman, care și el a fost construit pe locul unui alt templu. Zeii vin și pleacă, Damascul rămâne. Furtună în creier Drumul de la aeroport șerpuiește printre livezi și grădini, aducând puțin a șosea din RM. Asta o observi la întoarcere, când vii acasă. Când ajungi în Siria vezi doar diferențele. Când pleci vezi asemănările. ( Îmi aduc aminte, eram pe drum spre casă, de pufnitul ironic al șoferului de taxi ucrainean când i-am spus că Odesa seamănă cu Chișinăul. “Naivule!”, s-a gândit el. “Naivule!” m-am gândit eu.) Cum vii dinspre aeroport înspre oraș, fie că o faci curajos cu taxiul, care te va costa prețul obișnuit înmulțit cu n, fie că o faci curajos cu autobuzul hârbuit, călătorie care, practic nu costă bani, numai nervi; vei lăsa la stânga un grup de clădiri cubice enorme care formează complexul de expoziții. Anul trecut, la ediția 51 a Expoziției Internaționale din Damasc, a participat și Moldova, pentru prima dată. Standul mic, dar elegant, al RM a nimerit în vecinătatea standurilor Indiei, Malaieziei, Iranului și ale altor vecini de Ocean Indian. Am fost confundați cu Maldivele. Confuzii, confuzii… Viza de ieșire din Siria pe care trebuia s-o primesc după ore de așteptat în cozi și de discuții interminabile cu angajații Departamentului de Vize și Pașapoarte, am obținut-o în 5 minute. Au crezut că-s din Maldive. Fusese țunami în ziua precedentă. Nu știu ce să vă sfătui să faceți când ajungeți prima oară în Damasc. Prima oară e o singură dată. Eu am fost dus direct pe muntele Qasiun, de pe care tot orașul se vede. E noapte, luminițele verzi ale moscheilor, împrăștiate aleator sub nasul meu, indică limitele sectoarelor musulmane. Luminițele albastre și portocalii de pe crucile bisericilor se grămădesc în sectoarele creștine. Centrul, înghesuit undeva între Suq al Hamidiia, strada Revoluției și podul Președintelui, încearcă să mă distreze cu fascicole multicolore de publicitate și firme cocoțate pe clădiri înalte. (În Damasc nu găsești zgârâie-nori – nu prea sunt nori…). Dungi punctate de galben taie salata de lumină în hrinci – autostrăzile. Pe acest fundal mișună stoluri de licurici grăbiți – automobilele. Oamenii nu încap în acest tablou. Cinci milioane de damaschinezi existau undeva în întuneric. Noaptea cinci, ziua șapte. Șapte milioane de oameni, șapte mii de ani, șapte orașe. Ce mai era șapte? Nimic, parcă… Nici o coincidență nu-mi salvează paragraful. Damascul. Damascul vesel al nopților albe pentru că numai atunci găsești răcoare, e în viitor. În viitorul straniu care deja îl simți pe vârful picioarelor, viitorul tău în care abia urmează să pătrunzi în trecutul lui. Stranii efecte produce limba arabă cu limba română. Calchieri pe care nimeni altul nu le va sesiza îți fac legăturile dintre neuronii lingvistici noduri gordiene ca intersecțiile de șapte drumuri în fața cărora stau neputincioși sărmanii polițiști și taie aerul, aproape solid de căldură cu șuierături înecate în gaze de eșapament. Ce spuneam? Spuneam de Damasc. Ca un mărgăritar ascuns în măruntaie de scoică și ca un galben chitit într-un ciorap murdar după sobă, Orașul Vechi, Orașul Vechi, Orașul Vechi… Există o stradă în vechiul Damasc ce străbate cetatea de la nord la sud și se numește Sharia-l-mustaqiim în arabă, adică strada dreaptă și denumirea asta a purtat-o și acum două mii de ani cum e pomenit în Fapte 9.11. Și mai există cetatea veche, țesută în hanuri, suq-uri, băi publice, restaurante, palate, moschei și biserici. Atâta gălăgie e în jur, încât strigătele muezinilor care cheamă credincioșii în moschei, par liniște. Haosul adevărat e culmea frumuseții, pentru că asemeni infinitului nu-l putem înțelege, numai admira. Damascul e și mai frumos decât haosul, pentru că e haos suprapus pe haos, e infinit la pătrat Damascul. Am fost pasagerul unei rutiere care gonea cu 140 de kilometri prin centrul capitalei, sub privirile amorțite ale polițiștilor. Am găsit pe zidul Moscheii Mari o inscripție în greacă ce dispărea într-un transformator electric lipit acolo ca nuca. Am cumpărat un suvenir cu 200 de lire după ce inițial mi s-au cerut 1500. Tăiate din text: Dacă ar exista termene de valabilitate pentru orașe, cel al Damascului ar fi expirat demult. Dar unele orașe nu expiră și capitala Siriei continuă să rămână proaspătă și interesantă și după 7000 de ani de la creare. Vârsta asta chiar n-o ascunzi cu nimic. Orașul s-a îngrășat – a ieșit din cetatea adolescenței și s-a învelit cu câteva straturi de sectoare moderne și suburbii, iar pe fațadele clădirilor vechi i-au apărut riduri milenare. Și dacă aveți de gând să-mi reproșați că textul nu a reușit să vă formeze o imagine despre Damasc, atunci e bine, pentru că Damascul trebuie trăit. (publicat in Capitala Magazin, 2005) |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate