Ce viscol ai iscat în iarna asta!
Ce groaznic ninge peste un cuvânt,
Ce-l am în suflet și-mi va fi năpasta,
Ce duce-o-voi cu mine în mormânt!

Îmi troienesc dorințele sub versuri
Și oameni de zăpadă-mi pun pe cale.
Jaloane pentru miile de sensuri,
Desprinse din poveștile regale.

În zilele și nopțile din urmă,
M-au frământat dorințe ce-s ascunse
În gândurile ce adună brumă.
Sub recele fior de dor pătrunse.

Așa cum iarna schimbă-acum natura,
Albind-o cu zăpezi imaculate.
Curând în inimi va veni căldura
Și ne-om iubi prin flori, pe săturate!

***