agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-12-12 | |
Întunericul se uită la mine prin geam.
Poate să fie cel cu șapte capete, balaurul, poate să fie oricine. N-am nici o teamă! De când picioarele lungi și de piersică au trecut pe la mine, n-am nici o teamă. Nici una, de când ele-au trecut prin singurătatea mea; de-a lungul și de-a latul prin singurătatea mea, așa cum au trecut printre greci luptătorii macedoneni, cei zece mii, corpul expediționar Anabasis. Da, eu voi duce mai departe războiul cu picioarele lungi și de piersică. Războiul cu picioarele lungi care mi-au înnebunit mâinile; care au înnebunit cactusul din glastră și manuscrisele. Da, eu voi duce mai departe războiul cu iepurii albi care sub bluza ta mi-au întins adevărate capcane. Care aleargă încoace și încolo sub mătasea bluzei, ca să-mi ia mințile… Întunericul se uită la mine prin geam. Poate să fie cel cu șapte capete, balaurul, poate să fie oricine. Poate să fie marea care a intrat pe fereastră, cuvintele mele de apă dacă de piatra sânilor tăi se fac țăndări, dacă privirea mea retrasă la mal lasă în urmă un umăr dezvelit. Iată umărul gol, iată femeia cum aleargă desculță prin sufletul meu. Iată drumul spre casă: brațele mele. Întunericul se uită la mine prin geam. Poate să fie cel cu șapte capete, balaurul, poate să fie oricine. N-am nici o teamă! Trandafirul înflorește în piept, sparge zidurile. Cine va putea să-l oprească? Da, eu am văzut femeia îngropată în surâsul ei, femeia care mă va scoate din Labirint. Dacă te ating – mâinile încep să vorbească. Dacă te privesc – gura începe să cânte. Eu am văzut femeia care mă va scoate din Labirint. Femeia care va sparge pereții singurătății; pereții care se apropie tot mai mult, ai singurătății. Întunericul se uită la mine prin geam. Poate să fie cel cu șapte capete, balaurul, poate să fie oricine. N-am nici o teamă! Întunericul poate să pună singur în scenă sfârșitul lumii, sunt pregătit. Eu încă de mult mi-am cioplit corabia și am chemat la mine toate făpturile: sulfina, arinii și vrăbiile; vrăbiile, aceste chiote, prin crâng, ale Domnului. Armurariu și rapița, romanița și mătrăguna. Toate au venit: iasomia și levănțica, dulcea și amara vetrice. Și coțofenele; coțofenele, fetele zburătoare ale mesteacănului. Și tăcutul arici, graurul și petunia. Și floarea Domnului, busuiocul. Pe toate le-am urcat pe corabie. Pe corabia care sunt. Pe corabia care sunt, în căutarea pământului cel nou. Deși pământul cel nou este chiar lângă mine, le spun oarbelor și smintitelor mele mâini, înnebuniților cactuși și zăpăcitelor manuscrise care o iau razna de fiecare dată când picioarele lungi și de piersică își fac loc printre spaimele mele. Când femeia-copil îmi sare în brațe. Vezi, eu încă mai am lumină pentru zilele fără tine, trandafirul care îmi crește în piept sparge zidurile. Cine va putea să-l închidă? Și dacă încă n-au reușit să facă din mine o măcelărie de trandafiri, o grădină de sânge, e semn că sfârșitul lumii a fost ratat și de data aceasta. E semn că întunericul nu va mai sta cu ochii pe mine, seara, când picioarele lungi și de piersică își fac veacul în camera mea. Când iepurii albi aleargă sub bluza ta, ca să-mi ia mințile.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate