ospirinha îmi aduce vești
din ce în ce mai înspăimântătoare
căci felul lui cumpătat și vigilent
nu se deosebește cu mult de al altora
și atunci scuipă fară oprire
tot ce are pe suflet.

n-are un plan de susținut. dă buzna
când nici nu te aștepți.
atunci eu sunt numai ochi și urechi
las in urmă pietonii grăbiți
cladirile luminate ici acolo
lampadarele atipice cu glob mat
ptr. ca dimineața un funcționar de la renel
să le stingă pe toate
pe rând
dosind bănuitor în sertarele metalice
duzine de senzații colorate
&bețisoare pentru relaxare în doi
rămase surplus de la aniversarea tristă
de cu o seară înainte.

singurul lucru pe care nimeni n-o să-l observe
va fi el
trecându-și tensionat degetele umezite
pe deasupra statuii ovidiu,
a zecilor de iahturi trase la chei
cu indivizi bronzați
retrăgându-se chicotind, fericiți
odată ce fluxul de companioane s-a isprăvit.

de multe ori ospirinha își stabilește principii noi de voință
și nu întotdeauna cele potrivnice
îl pun în impas.
dar prea des îl surprinzi mâncand vată pe băț
tulburat de problemele fiecărui artist tanăr
din grupul nostru de cunoscuți.

le ghicește în tarot viitorul și trecutul
deși pe ei nu-i interesează decat să-și vadă numele
pe frontispiciul unei post-lumi
cu fizionomie concretă.

bisnițarii de etnii diferite se adună în curtea interioară
a spitalului de urgență
împăturesc suferințele după un model divin
plini de ei și fară mari rezerve
afișează evidente interese de stânga
dintr-un atașament firesc
față de un rău ce trebuie evitat.


el crede că

și ei ar putea avea copii
și strănepoții lor nu ar vedea in specie
decat izolarea


el știe că

eu mi-aș framanta degetele în sosul îmbietor
al unui univers lăuz
mi-aș pune plapuma peste cap
si n-aș mai ieși
de acolo.