agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-12-15 | | Înscris în bibliotecă de Dan SÎRBU
(când se ridica cortina, după cele trei semnale, s-aude dintre culise):
UN GLAS Nu-i gata! Jos cortina! DRACUL (apărând pe scenă în acest moment face un semn cu mâna spre culise) Lăsați-o ridicată! (spre public) E foarte greu s-acoperi ce-ai dezvelit odată... (la rampă) Frumoase cuconițe și domnilor... vă rog Să suportați, din treacăt, un inocent prolog... De obicei, prologul e spus de-un domn în frac. Ce-ați zice de l-ar spune, incidental, un drac? Un drac adus pe lume de spiritul feeric Al fanteziei, care sondează-n întuneric Să scoată la lumină imagini din Infern - Un drac urât dar tânăr și, mai ales modern? Asemeni lui Mefisto, cu Belzebut identic, Deși apar pe scenă, sunt foarte autentic. E drept că nu am coarne vizibile-ndeajuns: La fel ca dumneavoastră le port și eu pe-ascuns, Dar nu vedeți văpaia ce-n juru-mi se revarsă Și nu simțiți prin aer miros de piatră arsă - Magnetica prezență a marelui damnat? Să nu vă pară glumă: sunt drac adevărat. De la-nceputul lumii dizgrațiat pe veci, Trăind doar printre bufniți și printre lilieci, Am născocit pe vremuri o mie de tertipuri Ca să apar în lume subt diferite chipuri: Când șarpe, când femeie, când pasăre, când țap Cu barbă de călugăr și piele de harap... Dând răului ispită, păcatului savoare, Inteligenței aripi și visului splendoare, Am învățat pe oameni cum să trăiască bine, Am zis: "Lăsați să vie femeile la mine!", Am instigat savanții să caute adevărul Și-am îndemnat pe Eva să savureze mărul. De-atunci există-n lume atâtea lucruri bune: Violuri, adultere, bătăi, înșelăciune, Otrava, dinamita, revolverul și tunul - De-atunci există-n lume alcoolul și tutunul. Păcatele-n tot locul și-au înmulțit răsadul. Cei mici - mă trag de coadă; cei mari - umplură Iadul. Din adevăr savanții au făurit minciuna, Escrocii sunt mai siguri decât întotdeauna, Iar ale Evei fiice dau buzna în livadă Din merele oprite să facă marmeladă. De-atunci sub mască nouă prin viață mă strecor. Pe scena mare-a lumii sunt cel mai bun actor. Și joc în mii de piese, de cum se-aprinde lampa. În lunga-mi carieră eu m-am deprins cu rampa - Cunosc atâtea trucuri și trag atâtea sfori! Am apărut și-n teatru de nu știu câte ori. În "Faust", bunăoară, am obținut succese Cu mult mai prețioase decât în alte piese. În Lermontov, îmi place un rol de bariton Joc comedie bufă și-adesea - de salon. Și-am fost și-n teatrul vostru, cu feerii nefaste, Banalizat pe vremuri în șase acte proaste În care este vorba, ici-colo, de-un cocoș... Dar mai cu osebire eu nu-mi găsesc reproș Când joc în redingotă, pe-o scenă fără trapă, În piesa unui ungur... al cărui nume-mi scapă. Da, între drac și teatru sunt legături subtile Ce nu datează numai de trei sau patru zile. Căci el îmi dă costume, eu la nevoie - joc. Ne-mprumutăm în taină un sprijin reciproc. Terenul îmi convine: fac intrigi în culise, Mă furișez prin toate cabinele deschise, Cobor apoi în sală, și-n lungile antracte Joc farse inocenței cu penele intacte. Apar în stal în negru, la lojă-n travesti. Cucoanele adesea mă binoclează și Bărbații-mi fac cu ochiul... Ușor, ușor străbate Prin atmosfera caldă un vis de voluptate... Și fi'ndcă pentru mine momentul e propice Să joc în adultere pe-al treilea complice, Bătrânii și geloșii mi-aruncă anatema... De-aceea sper că dracul va deveni emblema Acestui nou spectacol la care, nechemat, Am apărut pe scenă - dar nu m-am deghizat. Deci onorate public, să faci pe dracu-n patru, Să-mi spui acum și mie: de ce-ai venit la teatru? E drept că toata ziua te-nvârți ca un șurub, Și poate că-i mai bine aici, decât la club... Avem și noi la teatru farsori ce joacă drame, Și-n fiecare lojă câte-un brelan de dame; E plin de fanți parterul și după cum vedeți, Avem la galerie exolfe și valeți; Balcoanele sunt pline de cărți amestecate; Avem în fundul sălii o-ntreagă facultate De inimi mititele ca niște ași de cupă; Am instalat afară un casier la crupă - Și-avem și noi un "chibiț" ce nu cunoaște jocul: Acela-i pompierul, menit să stingă focul, La noi e mult mai bine decât la masa verde. Aici un om de treabă cel mult își poate pierde Bastonul sau galoșii, umbrela sau nevasta - Dar câți, la urma urmei, n-o pierd și fără asta! Pornisem a va spune doar câteva cuvinte... Fiindcă, cu vreo lună sau două mai-nainte, Moralitatea-n artă a fost pe neașteptate, O chestiune gravă de actualitate; Fiindcă-n țara noastră (eminamente castă) Nici un bărbat pe stradă nu scoate-o vorbă proastă, Și orice Galatee, când are-o aventură, Se culcă și se scoală tot cu morala-n gură - Mă simt în seara asta dator să vă previu Cât este încă vreme (deși e cam târziu, Și, poate, multă lume a adormit în sală) - Că piesa ce se joacă e-o piesă imorală... Cum? Nu se scoală nimeni să plece?... Curios! Vă jur că teatrul nostru e-un teatru serios, Că piesa de-astă seară, cu scene palpitante, În care este vorba de patru-cinci amante Și de-un amant de pică, "Amantul anonim", E-o piesă serioasă... Dar ce să mai vorbim! De-aș întreba pe cea mai sensibilă cucoană: Vrei artă cu morală sau artă cu... havană? În gând ea mi-ar răspunde: "Vreau artă cu trabuc". Deci piesa ce se joacă e-o piesă cu bucluc, Dar cum nimeni nu pleacă și toată lumea tace, Înseamnă că "Amantul", așa cum e, vă place. Da, știm și noi că teatrul ar trebui să fie O școală de moravuri și-un leac de insomnie, Un sfânt lăcaș în care un spectator novice, Când intră să se dreagă, nu riscă să se strice. Mai mult decât atâta: un teatru-adevărat Ar trebui să dreagă ce e deja stricat, Să fie-un fel de templu miraculos în care, Când intră o femeie, să plece fată mare! Dar ce să facem dacă un teatru ideal, Oricât ar fi de pudic și de... Național, Nu poate cu de-a sila s-adune lumea-n sală Și după ce-i ia banii, să facă și morală. Căci nici un om cuminte, stăpân pe punga lui, Când are gust de pere nu cumpără gutui - Iar teatrul, din păcate, în lumea lui albastră, Fiind în legătură cu punga dumneavoastră, Cum vreți să țină seama de prunci sau de școlari, Când trebuie să fie pe placul celor mari? Și-apoi... vă rog să-mi spuneți, cu gândul în trecut: Câți dintre dumneavoastră (pe vremuri, la-nceput) Au învățat la teatru deprinderile rele - Să bea și să fumeze, să facă toate cele?... Când un grăunte tânăr de grâu sau de neghină Înfige-n huma tare un vârf de rădăcină, Crezi c-a avut nevoie de dascăl, de dădacă, Ori a venit la teatru să-nvețe cum să facă? S-a supărat Morala și s-a scandalizat Când a văzut pe scenă un pat, un simplu pat... Dar, Dumnezeu mă ierte, pe alții și pe mine, Noi n-am știut că patul e-un lucru de rușine! Ce, credeți ca școlarul, oricât de guguman, N-a mai văzut pe-acasă un pat ori un divan Sau vreo canapeluță nevinovată care Evocă cine știe ce întrebuințare? Iar dacă patul însuși evocă un mister, Atunci, atâtea mese de pe la minister, Rămase de pe vremuri, n-ar fi și ele oare Când le-am aduce-n teatru - demoralizatoare? Doar știe toata lumea că un bărbat de stat Se culcă și pe masă când nu există pat... Când vine-o postulantă frumoasă de la țară, Întreb pe Moralescu: o lași s-aștepte-afară, Ori o poftești, săraca, să stea pe canapea? Și nu stai câteodată alăturea de ea, Ba chiar și mai aproape? Atunci și canapeaua Să n-o aduci pe scenă că ți-ai găsit beleaua! În teatrul nostru liber, e liber fiecare Să intre, când arată biletul la intrare, Dar dacă nuditatea ideilor nu-i place E liber să se ducă și să ne lase-n pace. Pe câte alte nuduri ce cad orizontal, Ipocrizia pune perdele de cristal! Chiar tu, frumoasă doamnă, cu zâmbetul frivol, Tu ziua ești un înger, dar noaptea... dracul gol! Nu căutați în teatru virtuți familiare, Nu puneți artei zgardă și visului hotare, Lăsați să zboare-n voie ușoara Poezie - Mai multe orizonturi! Mai multă fantezie! Căci e o profanare și o enormitate S-arunci un văl impudic pe biata nuditate, Să-mbraci în cămeșuță un înger de Murillo Și-n rochie decentă pe Venera din Millo. (se aud bătăi în ușă) Cine-i acolo? Intră! (regizorul apare) Cu cine-avem onoarea? REGIZORUL (înclinându-se) Noi suntem regizorul... Și ne-am pierdut răbdarea, De când afară noaptea în falduri moi se-așterne Iar tu îndrugi pe scenă atâtea baliverne. De-aceea, înainte de cele trei semnale, Rugămu-ne fierbinte întunecimii-tale Să termine povestea cu morții și cu viii și să se ducă unde... (reverență) și-a înțărcat copiii... (confidențial) E zece fără zece! DRACUL (scoțând ceasornicul) E nouă jumătate. REGIZORUL Ascultă! În depărtare un orologiu bate... Vrei să rămâi tu singur aici, ca o momâie? Ori poate vrei s-aprindem o boabă de tămâie? Nu te-am adus pe scenă să spui "Mahabharata". Decorurile-așteaptă, actorii toți sunt gata Actrițele, nervoase, și-au părăsit cabina, E timp să se ridice definitiv cortina, C-a stat destul lăsată ca o perdea... E ora Când nerăbdarea crește în pieptul tuturora: Balcoanele fac zgomot - se alarmează stalul Și lojile se-agită... (sonerie între culise) Ai auzit? Semnalul! (îl împinge treptat către ieșire) Piei, drace! DRACUL Imposibil REGIZORUL Piei, drace! DRACUL Nu-s grăbit... REGIZORUL Piei, drace, că s-aprinde lumina... (zâmbind către public) În sfârșit! George TOPARCEANU, 1929 |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate