Mă uit în ochii celor
care simt
văd
și aud
frunza în descompunere, prin valea plângerii
sub picioarele albe ale iernii.
Nu sunt acasă,
am urmele de ieri
parfumul ce-l voi purta mâine...
la primăvară,
în alți ochi
cu rochie de cireș inflorit,
trup de flori
si pași de iarbă
sub cer senin.
De mă strigați!
vă voi răspunde
c-un scâncet de început
purtându-mi numele pe umeri
udat în apă de iordan.