niciodată n-am înțeles firea oamenilor după oprirea mirată a iernii în fața lor
mai era cândva și o curiozitate de-a mea să scormonesc din amintiri impresii de stea
despre viața tăcută a pietrei de izvor se poate scrie un roman fluviu frumos curgător
sub deliruri de verde ușor vertical un fir de iarbă îndrăznește să fie imperial
fără crochiurile inimii nefirescul privirii ar umbri tresăltările iubirii
între dorința însingurării și cea a întâmpinării aleg întotdeauna experiența răbdării
liniștea zbuciumată dintre tine și mine e ca o plecare care de fapt vine