agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-12-25 | | Înscris în bibliotecă de olivia pirvu
În nesfîrșirea mea nesigură, eu sînt
o fiară de lumină, încolțită de frunzele și de greșeala sa: pădurea-i deasă; semenii mei trec pe-aici, foind, se-ntorc sau rătăcesc; eu mă retrag în vreme-aceasta însoțit de garda mie azi de timp impusă: tălăzuiri de mări și aștrii nopții. E larg; puțin e, rar și este totul. De ochii mulți văzuți de ochii mei, de-atîtea sărutări pe gura mea, de-atîta fum ce mi-a-necat gîtlejul din trenurile de odinioară: atîtea gări bătrîne, fără milă, și colb din librării fără de număr, eu omul, muritor, am obosit de ochi, de sărutări, de fum, de drumuri, de cărți mai îndesate ca pămîntul. Acum, în miez de codru rătăcit, vuiet dușman aud și mă-nspăimînt nu de ceilalți, ci chiar de mine însumi, de convorbirea fără de sfîrșit, de corul ce cînta mereu cu noi și tîlcurile sure ale vieții. Pentru c-odată, pentru că un glas, doar o silabă, clipa de tăcere, ori zvonul ne-ngropat al unui val m-așază față-n față cu-adevărul, și nu mai e nimic de tălmăcit, nici de vorbit, căci asta era totul: și porțile pădurii s-au închis, colindă soare deschizînd frunzișuri, se-nalță luna precum rodul alb, și omul împăcat acceptă soarta.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate