Adineauri am scăpat ca prin urechile acului.
Nu mă refer la mine, fraților.
Fraților, nu mă gîndesc la scăfîrlia mea.
Ea-i în siguranță.

În traista
pe care-o poartă, mîndru,
călăul familiei noastre.

Ci, poetul e neam cu cine?

E-adevărat, eu cresc cu capul în jos.
Dar eu și dorm între tatăl meu mort
Și vie mama mea care nu există.

Poetul e neam cu cine?

Dacă inima ți se zbate în piept și vrea să iasă,
lasă-l, cîinele, lătrînd, lasă-l
printre stele.
Și așteaptă liniștit
reîntoarcerea Faraonului de prin vecini,
din Osiris.
Căci poetul e neam cu cine?

Poetul e neam cu cine?

Nu știu. Și eu deabia scăpai adineauri.



Din "APÃ DE BÃUT" în românește de Nichita Stănescu și Ioan Flora Postfață de Mircea Tomuș selecție și note de Ioan Flora Coperta și ilustrații de Mircea Dumitrescu

Poemul de față a fost tipărit în volumul Prelom (Ruptura), Ed. Prosveta, Beograd, 1979