In poezia asta cuvintele
nu prea vor mai avea rost
tăișul lor limpede,
soarele anost
atât, un soare pătrat si anost
tu ești mutarea reginei
capătă-mi vocea cuvintelor
cuvinte pătrate am fost
aici este linia mea de cuțit
din pământ pulberea cuvintelor fără rost
am nevoie de o gaură spre care
in șoaptă precum aburii
sa invăt a trăi un abur anost
aseară vecina pătată de sân mi-a șoptit
șoapta ei nu v-o dau in genunchi
pictore in cadă speranța ta nu am fost
nu in cadă, nu in cadă, tăiati, de la inceput
aici este linia mea de cutit
de pămant pulberea cuvintelor fără rost
am nevoie de o gaură spre care...
of, ce rol greu mi-ati dat,
mai bine cuvintele erau cai de curse
in cursa spre rai
m-am băut ca hașdoio ce sunt
in poezia asta cuvintele
nu prea vor mai avea ce erai
și eram și erau cu locomotivele astea
in ochi, acum este clar ca porneau
cand mai murea cate-un frate
de bătrânețe sau poate bolnav
apoi am găsit și o gaură
spre care in șoaptă ca aburii
am tot construit mai adanc, mai suav
locomotive in ochiul tău căprui,
murind in perne mai bolnav,
tot mai bolnav...