tacerea zgomotoasa a gloatei de neuroni
incarcata de posibile memorii viitoare
iti fac din gesturi doar simpli pioni
si asta te doare.

izbitor in picatura prezenta,
o clipa de ocean viitor ravarsanda,
te scalda, te uda pe fata plapanda
pe gandul ce moare.

pe mari agitate de vanturi trecute
te versi intr-un fluviu ce urca spre munte,
te izbesti de ganduri cu forma de stanca
prin gauri bizare.

iti intorci..., rasucita ideea bolnava,
in contorsionat amalgam de ganduri
te zbati spre fiintarea inexistent firava
in repetate randuri.