Galben, roșiatică, însângerată
și pură,
cu respirație inegală,
noaptea
se apropie.

Netedă, calmă și tandră,
cu șoaptele-i tainice,
liniște-mi
picurâ-n suflet.

Fruntea și-o apleacă
plină de gânduri,
strecurându-mi visare.
Sclipirile cerului,
miresmele serii,
mă învăluie cald.

Culorile zilei
se ascund în nisipuri,
freamătul mării,
bătăile unei inimi.

Lumina,
se adăpostește în peșteri,
păsările,
se adună pe stânci.

În vastitatea întunericului
devin,
din ce în ce
mai măruntă,
până când,
uit, că sunt sepatată
de ce mă înconjoară.

Mă scufund în adâncurile cerului,
sunt,
un fluture alb.
Aripile îmi sunt mișcate
de aerul dens.

Aștept,
clipa când, voi atinge
o petală a nopții,
pe care,
să dorm,
contopindu-mă,
cu sublima petală.