(1)

Mă destram în cuvinte ponosite
(înnegrite de amarul amar al unei băuturi eterne).
Mă cuprind patetice "re-mușcări"
(de buze cu vin)
Și în tot valsul ăsta mă destram absent.
Și în tot chinul ăsta tot ce sunt e doar vin decadent.

(2)

Cuvintele îmi află TRANSPARENTA-
acea constantă-a gândului nechibzuită
și ard ca încolțit de flăcări,
și sângele îmi arde vena răsucită.
Și dau să mă ridic...............
afurisite treptele pe care calc,
dospind ca drojdia în aer cald.

(3)

Eu mă destram în fire lungi
- costumul ei cel plin de dungi,
Tăiat în cadre drepte, reci
- e ghicitoare să dezlegi,
Paharul plin cu susu'-n jos
- când toate se vedeau pe dos,
Și altele ce se vedeau la fel,
- mi-am zis s-aduc metafora la rang de țel....

(4)

Ceva neașteptat ca o durere,
- deposedându-mă de orice vrere,
Mă reținea și inefabilul era tăcere.
Inexprimabila metaforă ținea în ea meandre grațioase...
- și plastică și vie la un loc, dar și perfidă
se încolăcea pe loc ca o omidă.
Se deschidea ca un imens echer
prinzând triunghiular din cer.

(5)

Metafora îmi cade din pahar,
în locul ei scăldându-se-n amar,
tot pleoscăind, bufnind, hodorogind
bătrânul Dumnezeu.
Și din interiorul meu,
iubita îmi cânta în strună
l-am auzit pe NoapteBuna....

(6)

Mă mișc fluid și calc pe suptafețe
- ce-mi adâncesc gânduri răzlețe,
Gânduri cu îngeri și cu draci
- iar tu breteaua ți-o desfaci,
Te văd ca prin lentile fumurii,
- iubito mă întreb de știi....
Te văd materie formală și te dezbrac în ecuație binară...
Totul pe lume este doi(2): oglinda, matematica și noi.