Din zori și până-n noapte
Oamenii se duc spre moarte;
Unii-ncet, alții grăbiți,
Pășesc încet, tăcuți, cuminți.
Povara vieții greu atârnă,
Dar ei se duc spre humă -
Căci nimic nu-i mai așteaptă
Decât lunga noapte de iarnă.
Suflete reci, prin umede ceruri,
Mucegaiul strâns de vremuri,
Toate iau aceeași soartă:
Se duc la judecată dreaptă.
Și unii vor trăi din nou
Aceeași viață, dar cu greu;
Iar alții vor muri mereu,
Dar din ce în ce mai rău.