12. vorbeam cu ceilalți, stăteam
până noapte târziu în jurul focului
deasupra noastră îngerii treceau
aruncându-ne bucăți de
speranță. luam apă fiartă și ne-o
injectam în vene. și
tot felul de gânduri se auzeau
pe sub pământ, sunetele împletindu-se
pentru a fi bune de auzit.
Mai apoi începeam să cântăm
chiar dacă devenise imposibil să
te sărut, atât de invizibilă ai
apărut că te căutam cu detectorul
de femei și toți se cruceau
văzându-mă. Era un joc de imbecili
plictisiți în care eu eram
un mânz urât fără aripi,
din mine curgeau fire de paianjen.


(Sfârșitul deschis)

13. să te spânzur de brațul meu,
să te opresc la cină, să-mi bei sufletul
și să-mi guști
din aură. Să ne îngropăm în păcat,
să-mi lași sânii tăi, așa beat de tine
după ce
voi fi respirat din plămânul
tău, după ce mă voi fi născut
din tine și să mă înjunghie
frumusețea ta de femeie,
să uit și să mă uit și aminte să mă aduci
cu pași triști din miezul
inimii tale telurice, fără nume să fiu,
doar cu tine, să te spânzur de brațul meu.

(Sfârșitul deschis)

14. sunt nebun, scriu pe coji de
nuci, scriu pe cochilii de melci leneși.
mări întregi am înghițit: nimic,
nimic, sticlele găsite-n valuri erau pline de
înjurături,
singurele animale, umbra flăcării dansându-mi
pe umăr ca la un bal.
Înot prin saliva buzelor tale, mă arunc și mă
tăvălesc pe gheață, motiv de moarte,
așteaptă-n stație autobuzul galben sau
mașina care spală asfaltul cleios
al memoriei. te chem să mă adulmeci,
să mă vânezi, să mă îngropi în alge
și să-mi cânți până ce din mine
va rămâne ecoul surd în zodia
leilor egipteni: așa-mi veni!

(Sfârșitul deschis)