curat mai ești, i-am spus
ghemuindu-mă dârdâind în patul ucenicului
când ai lumină destulă nu-ți trebuiesc
tăieturi
din ziare vechi
doar să te lași iubit
într-o lume umbrită la mansardă
monosilabic
știi că uneori dau fuga pe scări căutând apusuri metalice?
moartea hoinărește
are mâini tinere și subțiri
abia la al treilea vers
întoarce ușor capul
se apleacă să-și lege
la două rânduri șireturile
cât să poată fi strigată
port cu mine o mare bănuială
că ne vom întâlni din nou pe timp de zi
dar te-aș ruga să mă lași
să caut așa cum știu
cu ochii mijiți
către ușă
foamea și setea să-mi astâmpăr
pe jumătate, ca unul străin