Nu știu nici de ce și nici unde
Hotaru-ntre cer si pământ
S-a spart mai demult în secunde
Și ochii se cern azi, pe rând.

Pământul azi cerne țărână
Și paseri alearga în zbor,
Și cerul se frânge –fărâmă,
Într-un ceas ce se scurge de zor.

Vacarmul nu este-ndoială
Azi sufletul mi-a-mpovărat,
Inima de iubire e goala,
Și-i pustiu cu lacrimi presărat.

M-am topit în cuvinte acerbe
Și s-au scurs geamurile de ploi,
S-au sfârșit azi silabe in verbe
Ce au curs și s-au dus peste noi.

Liniștea se-așterne peste clipe
Pe frunze-am început să scriu un vers,
Și nu mai știu nici când,nici unde
Am obosit și m-am oprit din mers.

Liniștea azi se plimbă prin parcuri obosită,
Demult s-a stins in flacăra plăpândă,
Și nu mai știe clipă stăvilită
Într-un sărut fugar ce stă la pandă.


Temutu-s-a azi liniștea de vise
Și visele au năvălit nebune,
Și-au spart oglinzi și faruri și parbrize
Și s-au semnat pe valuri cu cărbune.

Și marea s-a cernut într-o clepsidră,
Și luna prea timidă, prea-ndrăzneață,
S-a smuls cu prima și ultima clipă,
Cu fiecare ceas, o dimineață.

Și liniștea revarsă azi mărgele
Și lacrimi se inșiruiesc fugare,
Nu-i ochi de zâmbet peste ele
Ci-i vers duios și alinare.

Nesocotesc o mare de chemări,
Și vânt nesocotesc în neștire,
M-avânt in cele patru zări
Și mă citesc în nemurire.

Deși mai cred că vântul se va rupe
Purtând adânc adierea în mine,
Nesocotesc scurgerea unei clipe
Ce îmi redă păreri de rău și vine.

Și nu știu nici de ce ,dar nici unde,
Și cât să mai clădesc în cuvinte,
Când totul s-a redus în secunde
Și când cerul albastru mă minte.

. . .Și m-am redus în secunde . . .

. . .Și vine un timp când cuvintele
răzbat mai târziu decat ințelesul lor . . .