agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-01-21 | | Înscris în bibliotecă de Maria Tirenescu Nisip și pietre șlefuite îndelung de ape și vremi – ajung de o grădină oglindind universul *** Zodia Peștilor Mari povârnișuri și văgăuni de gheață sfârtecă țărmul – maestrul îmi arată mugurii unui smochin * Adeseori plec de-acasă după miezul nopții să aud cum bocancii sfărâmă poleiul în liniște * De-a lungul cețos al râului ciorile în zbor schițează pe alb cu noduri negre o formă de arbore * La țărmul mării – valuri cristalizate în munți de sidef zdrențuit cu migală și tors în filigrane * O buruiană în pulbere de lapte și giuvaiere – dacă-o atingi rămâne un tiulei pipernicit * Sântion de Primăvară La încercarea de a încălzi palmele fără mănușă – noroc de ghiocelul într-un coș cu smicele * Abia dacă știu – cascada se topește cu neliniște – ori freamătă între stânci simfonia lui Bruckner * Respir cu nesaț – gunoierul împlântă și risipește cu lopata ultima movilă de zăpadă * Astfel sfârșește o viață fie oricât de glorioasă – picătură de ploaie pe suprafața apei * Printre lăstari de grâu năuciți și arși în friguri albe – abia îmi târâi pașii gândind la pâinea vieții * MARTIE Mărțișor Zintâi de marte - Mărțișorul habar n-am de ce-mi vine să cârpesc vechea haină cu un fir verde și subțire de iarbă * Apa se umple de-un sânge albastru și reînviat – printre nouri în treacăt înoată păsări limpezi * Fără barcagiu Hinamatsuri nu-i cu putință calea spre celălalt țărm – luna trecând prin fluviu se oglindește în cer * Primele patru zile de primăvară fără puhoaie – cânți la pian și-ți lunecă un strop curat pe obraz * Părul cu fire albe l-ai vopsit cumva din întâmplare odată cu salcia abia înmugurită? * Cascade negre – un oraș de subsoluri și găuri de chei se dezgheață și curge clipocind în canale * La vechea matcă odată cu berzele revin bătrânii jucători cu aripile în cutiile de șah * Tresar și privesc prin fereastra închisă – vecina bate covorul și-mi trimite un semn fără cuvinte * Oricât ridică muntele ascuțite piscuri de gheață – în vale șuvoaiele se adună în clocot * Atât rămâne Anul Nou Agrar deasupra istoriei și coroanelor – cearta unui pițigoi cu tufa de mărăcini * Berzele zboară în cercuri și schițează cu aripile o cupolă deasupra fântânii și câmpiei * Suflă în focuri de frunze și le păzesc până la ziuă – pe marginea drumului vânzătorii de ceapă * Câte un pahar de vin băut cu poftă între prieteni – n-are decât să ningă afară din răsputeri * Mă trezesc din somn – cineva răscolește prin podul casei și-aruncă zăpada până se rupe gardul * Strachina plină cu lapte dinaintea câinelui flămând – de o zi și o noapte ninge prăpădenie * De vijelie și frig caut adăpost într-o scorbură – hainele mele de lemn în Zilele Moșilor * Aproape vorbesc St.Patrik’s Day mugurii sălciilor în viscolul alb și nu înțeleg decât Higan Vă binevestesc vouă * Când își spun ceva important numai unul scutură din mâini – merg alături câinele vagabond și bătrânul * În mii de tomuri – admir biblioteca navetistului: cărți de călătorie și Mersul Trenurilor * Caut îndelung Echinoxul de primăvară prin buzunare cheia recapitulând cu memoria drumuri și lungi șiruri de nouri *** Zodia Berbecului Se întretaie soarele și acele de pin împletind și deasupra mea un fel de penumbră * Din uriașul codru au rămas câțiva stejari într-un parc – ascultăm păsările mute și claxoanele * Ard gunoaiele – centură de câini turbați și fum infernal în jurul orașului rafinat și luminos * Se luminează înserarea în ploaia de primăvară – șevaletul încă alb adâncește odaia * Numai salcia Buna Vestire freamătă verde printre arbori amorțiți – dă-mi o ramură s-o fac coroană-n jurul frunții * Aproape nimic – cu atât m-am ocupat o zi întreagă privind cum rândunica își construiește cuibul * Conace din lemn de brad și vetre unde arde rășină – tot mai îndepărtate în munte pădurile * Culcat pe spate văd cerul prin tremurul mesteacănului – ceasul de mână a stat și-mi spun Cu-atât mai bine * După vânzarea cartofilor încolțiți măturătorii cu aripi ciunge împing rămășițele albe * Dacă aș spune ceva despre odihna călătorului – din pantofi număr și-alung întâi pietricelele * Cineva pleacă și dintr-o dată resimt fără iluzii singurătatea serii tulburi de primăvară * APRILIE Prier Vântul izbește Ziua Păcălitului mugurii și aruncă în ușă nimic – apăs clanța și deschid spre lume-așa cum este * Până acasă vă aduc în găleată luna proaspătă – umpleți-vă cănile și sorbiți-o cu sete * Tocmai de-aceea ascult aproape-n ciudă concertul de Brahms – de la pianul tău de mult n-am primit nici o veste * Printre atâtea femei prea știutoare la scos ciorapii – numai tu ești în stare să deschizi o umbrelă * Câte gemete mute în așteptarea reînvierii – cu lăcomie respir și-ascult cu ochii în gol * Corzile de lemn dezacordat vâjâie fără-armonie – în tufișuri izbește vijelia de-a valma * Cine-a-ngrămădit berbecii în zodia păguboșilor – același ne-asuprește cu zile friguroase * Iată înalta Buddha renunțare și marea compasiune – Kambutsu-e Hanamatsuri scuturându-se ploaia îmbracă un cerșetor * La stânga ușii împodobesc balconul câteva cepe – vecina-alege numai pe cele înverzite * Cum să mă vadă mugurii de mesteacăn cu atenție – încă-o dată am uitat ochelarii acasă * Îmi zugrăvește cu faleze și valuri atelierul – apoi închide ochii și ascultă vuietul * Săptămâna Patimilor Dă mântuire cetății și trezește floarea în arbori și cântecul de păsări – Duminica Floriilor rege al săracilor! * Adevăratul semn al Împărăției Cerești pe pământ – se ridică în verde un lăstar lângă altul * Împărțim foame Cina de taină și nesomn împreună – dar în sufletul vostru de mult m-ați vândut pentru un pumn de linte * Legea lui Moise Judecata cu obrajii în palme și Iisus legat – fiecare privește celuilalt în inimă * Patru piroane Vinerea Mare înfipte și-o coroană de spini pe frunte - Răstignirea răsplată pentru un crin strivit în batjocură * După-atroce nopți Invierea de durere și zile de umilință – renaște în lumină pământul tăgăduit * „A venit iarna!” ghicește fără cusur prezicătorul cu ochii la florile de cireș sub zăpadă * Până să treacă personalul de seară – prin caldarâmul spart și cojit al gării dă buzna primăvara *** Zodia Taurului Uscături smulse de vânt îmi umplu soba de-acum trei zile – cum dau să aprind focul le aflu înflorite * La revărsarea Sfântul Gheorghe sălciilor deasupra bolovanilor nu se-aude vuietul în verde al cascadei * Dincolo de zid – crengile fără frunze ale prunului se aprind în galaxii albe și constelații * Schimb cu salcia Immanuel Kant și râul în trecere câteva păreri despre covârșitoarea voință de a curge * Atâtea aripi de nevăzut se-agită până scutură lumina-aprinsă în alb a prunului în floare * Caut numărul casei pe întuneric și dintr-o dată – primul fulger în ploaia rece de primăvară * Cum dă în floare singur cu măreție de candelabru – deja aud pocnetul castanei în cădere * Furtuni de clocot verde și uragane fără tunete – dă năvală potopul din ogorul nearat * Tu ești acvila cu-aripile în forma rapacității mândre și sfidătoare – extazul de a zbura * Dedic iubitei pietricele ascunse cu infinită discreție în pantof un infidel omagiu * MAI Florar Cu palma la ochi Armindenul ascult salcâmii în alb și-ntunericul – se risipește-aroma în tictacul pendulei * Când mă întrebă soția-ngrijorată „De ce nu dormi?” – o noapte fără lună îmi luminează geamul * A fost odată ca niciodată printre întâmplările universului și crini albi de stepă o stâncă * Într-anume fel ai frăgezit țărâna și-ai îmblânzit-o cu verigheta până au răsărit cartofii * Hoțul n-ajunge Tangou no sekku pe furiș la fereastra întredeschisă – s-a răzgândit în gardul de liliac înflorit * Dacă am ceva de bănuit cerului și pământului – nici pajură liberă nu sunt nici piatră în pisc * Pe urma coasei într-un câmp de rapiță furca ridică spre cer un candelabru cu ulei aromat * Din jumătatea vânătă a cerului tună repetat – în liniște cealaltă îmi luminează drumul * Încă o molie în aula cu fotolii academice? – tăcerea e un răspuns desăvârșit la toate * Frumos și timid un taur se ascunde în munți de frică – l-amenință vacile cu ochii fără astâmpăr * Din crăpătura stâncii urcă deasupra abisului brazi cu rădăcini de piatră și aripi verzi împrejur * Mângâie cloșca în gând și-o fericește pentru strădanii – apoi își vede vesel de drum hoțul de găini * Dintr-o dată cânți cu-anume fel de lene patriarhală – cucule făgăduind belșug în cuibul străin * O tufă de flori galbene scânteiază fără alt martor – liniștea unei clipe aproape nesfârșite * Cine iubește piscurile albastre alege dintre podoabe o aripă de culoarea zborului * Cu deznădejde Joia Verde atroce aduc sapa de coadă și tai pirul până la un fel de pace lăuntrică * Ce fericire absolută de-a gândi nimic altceva – cum alegi dintre frunze cireșe pe sărite * Să fie numai o revanșă asupra eternității floarea de mac răsucit fără-ocrotire în vânt? * Pădure verde în lumina umedă a dimineții – numai creanga uscată atrage privirile * Trec zile și nopți prin gara mică și nu-i nimic de făcut – despre trenuri și nouri nu am altceva de spus * De uit acasă ceasul în mare grabă ori întâmplare – ce brutal de fericit mă simt o zi întreagă * Iluminați-mi Socrate prin interior noaptea de primăvară – ajunge-un singur pahar de vin și voluptate *** Zodia Gemenilor Dacă-aripile zboară din plisc și fluviul curge prin plase – toate acestea înseamnă atât și-altceva nimic * Cuibul atârnă fanat și gol deasupra canionului – încă un trofeu pentru vânătorul de vulturi * Cu disperare încerc să văd soarele mult mai devreme – dimineața mă înalț pe vârful degetelor * Prăpăd ori amurg interior al unei lumi în cădere – pe masa neagră de lemn se scutură bujorul * În fugă nouri de piatră funerară înfundă cerul – un tunet sau esența sonoră-a dezolării? * Oricum ajungem noi undeva promite indicatorul – ne-așezăm pe marginea drumului și asta e * Tufe de măceș Lao Zi se oglindesc și iazul vechi înflorește – tresărind pentru-o clipă mi-amintesc paradisul * În extaz umblu cu ochii după nouri și rândunele – afurisită fie mica piatră din pantof *** IUNIE Cireșar Vântul și ploaia Moșii de vară voluptuos de rece scutură teiul – arhierească mitră peste coliba veche * Luna pe-o creangă Rusaliile și corbul într-o clipă de oboseală – doi martori scuturând fără folos întunericul * Încă te încrezi în puterea dragostei mântuitoare – To shogo așezată la pian cânți cu acea frenezie * Ești împotrivă să îndurăm împreună furtuna pe când ploaia de-a curmezișul răsucește bujorii? * Ce mărturisesc spicele de orz despre un poem cu maci? – Le consolează orgoliul suprem de a nu citi! * Din răzbunare mi-a aruncat în casă un pumn de greieri – cu zâmbetul complice mă-ntâmpină vecina * Vine un vuiet și trece o răcoare de ocean verde – ierburile își hrănesc foamea-adâncă și setea * Biblioteca mă apasă cu rafturi de cărți celebre – ce-aș adormi în orzul împrejmuit cu nouri * A șlefuit-o râul de munte până i-a dar gingășii obosite și aripi de piatră gânditoare * Mijesc în floare macii din putregaiuri și scorburi goale – de ard într-anume fel sălciile pe ape * Privesc uneori cu mare teamă dacă aleargă norii – din ce în ce mai tragic cerul deasupra lumii * Îngenuncheat plâng fără lacrimi muntele pârjolit și gol – când soarele decade în clocot spre asfințit * Prea grea povară – fierbințeala soarelui învârtoșează înverșunat pământul – de sar scântei din sapă * Pe țărmul înalt și-abrupt o floare-absoarbe fluturi de noapte – scurt și ritmic se stinge și se aprinde farul * Din greu asupra nopții marea știrbește pe țărm stâncile – până adoarme unul de-oboseala celorlalți * Cu picioarele goale pleacă-o femeie de la prașilă – nici o margine de sat sub arșița de clocot * Un cântec de cer de o perfecțiune aeriană – apoi devine două aripi de ciocârlie * Suveran de alb fulgeră-o clopotniță deasupra stepei – împrejur se-adâncește verde singurătatea * Culcat la umbra frunzelor de brusture ascult pământul – din rădăcina ierbii nici o amenințare * De la semănat brazda până la vremea secerișului – nouă luni omenește se plămădește o pâine * Trec prin sălile de așteptare somnul și umilința – de-aceea mă iau bagaj numai pe mine însumi *** Zodia Racului Dintr-o fântână atotglorioasă beau Solstițiul de vară apă cu pumnii – nici o revelație în afară de nimic Getshi * Cu degetele și ochii arși de soare la prășit cartofi – noaptea te vezi înfipt pe o cruce în flăcări * A trecut Noaptea de Sânziene fără s-aleg flori de leac – cel puțin am irosit pe nimic insomnia * Oricât m-apropii de-ndemânatic printre două cântece – cu-aceeași iscusință se-ndepărtează cucii * Rostesc în șoaptă numele lui Dumnezeu și curăț cartofi – dintr-o improbabilă și cosmică-ntâmplare * Roiuri în delir de zumzete și aripi în migrațiune – spasmodic înflorește pe țărm un far de noapte * Și totul este o tăcere de ape primordiale – vibrează-adânc și fără sunet Calea Lactee * De zăpușeală clocotită asupra nisipurilor – se răcorește umbra aripilor în fluviu * Dintre frumuseți mă fascinează mica piatră din pantof – stăruim împreună și ne îndemnăm la drum *** IULIE Cuptor Secerătorul în genunchi pe miriște înnoadă snopul – nimic aici și acum dacă n-ar curge timpul * Cu oboseală de rană lăuntrică și anonimă – dintotdeauna luna unei amiezi de vară * Ce amară fierbi cu inima cafeaua de consolare – te înțeleg de ce cânți numai pe clape negre * Îți sorb aroma cu o naivitate copilărească – de-aceea ardem într-o senină disperare * Văd cioburile farfuriei dincolo de celălalt gard – risipite vibrează în forma Pleiadelor * Singur un greier umple-ntr-atât grădina cu țârâitul – de urcă până la cer gardul în rezonanță * Coliba veche Tanabata podită cu liniște ne întâmpină Ziua îndrăgostiților cu rogojini de paie ori miriști împletite * În fiecare mică de ceas încape eternitatea – acolo nouri stelari și-aici roiuri de fluturi * Decât am vorbi despre căderea în timp și utopie – mai bine umplem cana cu apă rece și bem * După arșița zilei strigătul unei păsări de noapte – mă cutremur de-o spaimă aproape răcoroasă * Gol până la brâu – ploaia voluptoasă posedându-mă cu pasiunea apei de-a fi primordială * Călătoria Saigyo reîncepe odată cu secerișul – maestrul împletește două sandale de pai * Un stejar singur Urabonye deasupra miriștilor și-orizontului – opresc și-i ascult umbra de-un verde fără sfârșit * Cu nervii între tunete și fulgere cosmogonice – bagheta meșterului Bruckner clădind muzica * Treziți de ploaie – melcii cuceresc lumea încă cinci metri – din iarba creață până în coșul de papură * De când s-a aprins Miezul verii la Polul Nord soarele nopților albe – în cabană Moș Crăciun doarme c-o mână la ochi * Calc prin orașul Gion necunoscut și caut un colț de pâine – însetat și flămând schimb ultimul ban pe-o carte * Închid umbrela și-ascult ce melodie rostogolește burlanul în ropotul orgolios de ploaie * Numai acolo îmi cheltui rezervele de suferință – lenevind pe stâncile albe în fața mării * Această gheară Sfântul Ilie de leu zgârâie norii până preface ruptura într-un zigzag zdrențăros de lumină * Între vârteje – lanțul fântânii abia nu se clintește – dar pendulează cu cât se-mblânzește stihia * În gara cu trei cișmele fără apă și linii moarte – măturăreasa-nfundă un geam cu ziarul Timpul *** Zodia Leului Deschid sertarul și-mi zăresc viața roasă de-acești mici monștri – un pumn de minutare strâmbe și fără cadran * Mă refugiez din dogoare la umbra unui țărm abrupt – sub cuiburi de prigorii cu aripi în mișcare * În zori se pândesc vânătorul și puii de potârniche – îi unește miriștea și îi desparte foamea * Fără nici un gând se găsește în locul perfect chibzuit – bolovanul aruncat undeva de-ntâmplare * Maestrul face Confucius discret cu degetul semn și-nchide ochii – în briza bărcile vechi scârțâie la unison * Citind o carte despre urât pe-o lume fără Dumnezeu – dau perdeaua de-o parte și-aprind Calea Lactee * Suprem de albă Shiki diadema de zăpezi între crenele – se cutremură piscul în ochii extenuați * În după-amiaza supraîncinsă apăs o sonerie – îmi răspunde țipătul unui pescăruș în zbor * Cu cât pătimesc de-oboseala drumului și lehamite – cu-atât mă fascinează mica piatră din pantof *** AUGUST Gustar Vlăguit consult ceasul din turn și-mi sprijin încă o clipă ochii pe aripile porumbeilor în zbor * Luna în creștet și stepele cu floarea soarelui sub tălpi – umblu desculț și mă-ntreb ce rămâne din noapte * Așa cum sunteți tolănite-amândouă în fânul jilav – o piersică și dinții tăi mereu periculoși * Rochia udă se mulează voluptuos de transparentă – înviorat în ritmul ploii te invit la dans * În cimitirul vechi nu-i găsim numele pe nici o cruce – pesemne melcii uscați i-au schimbat literele * Plouă de-aseară cu un fel de putere a necredinței – puhoi fără iluzii și fără deziluzii * Caut o masă în cafeneaua goală fără să găsesc – apoi încerc norocul plecând în altă parte * Abia umbrele bătrânilor jucători părăsind parcul – se-ntunecă spre miezul nopții mesele de șah * Curând mă fură somnul într-o margine de porumbiște – cu stelele tolănit și greierii de pază * Scobesc bostanul și-l cufund în fântâna fără găleată – setea mea și-o pasăre albă în așteptare * Îmi spune povești cu frenezie despre un pod minunat – de vechituri sub țigle ori cale peste ape? * Noaptea pe miriști coacem la foc de paie știuleți e furat – cu lăcomie sorbim aroma laptelui crud * Într-o furtună s-a rupt podul suspendat peste cascadă – un curcubeu în șapte culori îi ține locul * Pe dedesuptul orașului pământul știe ce face – un fir de iar sparge arcul de triumf * Nu aventura Sântămăria Mare albinei într-o mie și una de flori – ci a muri nevăzut și tăinuit sub aripi * De frig în piscul prea aproape de soare plesnește stânca – sub stepă se veștejesc fântânile în clocot * Cu cât seceta pârjolește și seacă paraginile – între țepi și spini păroși se aprind flori galbene * Urcă din mare un fel de profeție a neliniștii – o tăcere și-un tremur de paloarea furtunii * Pe sârmă două cămăși se amestecă la un mic taifas între ograda goală și scârțâitul porții * Nelegiuite cascade și arome deasupra stepei – tunete și fulgere zdrobesc pepenii galbeni * Ploaia trântește înainte și-ndărăt țăndări de gheață – nu e nici o scorbură să facem schimb de haine * nici orologiul Nu merge în singura gară-a patriei – în rest sunt numai stații cu ceasuri fără ace *** Zodia fecioarei Cu ochii pătrund golul dintre nouri abia nemișcați – destulă străduință pentru lectura de azi * Ghicitoreasa cu o floare de tutun în părul negru lovește-ntre genunchii fierbinți cărțile de joc * Usuc în palmă semințele jilave de măzăriche – a dispărut nirvana lăsând în urmă calea * Întunericul dă năvală în plină după amiază – răsună ploaie până se aprind Pleiadele * Tablourile dintr-o mult lăudată expoziție – prin fereastra deschisă privesc cerul albastru * Printre zâmbete mulțumesc pentru darul abia oferit – mărul acru și totuși cum nu se poate mai bun * Pâinea se frânge cu mâna fără cuțit și fără păcat – chef între femei cinstind Sfântul Ioan al Toamnei * Tufe de măceși pe marginea drumului leagănă praful – încâlcite coroane de spini cu perle roșii * Buletinele Diana, Princesse of Walles de știri în penitență noaptea și ziua: S-a stins încă-o poveste de dragoste-a planetei *** SEPTEMBRIE Răpciune După fulgerul iluminând muntele numai pe-o parte – Anul Nou Biblic tunetul pe-ntuneric vine de pretutindeni * Ultimul sunet In Memory of Lady Di al chitarei și luna fără lumină – câte una se aprind brichetele de priveghi * Astfel începe drumul spre paradisul fără-ntoarcere – săpând și-aruncând peste mormântul de alături * Un amurg mai lung decât o agonie a profeților – cu fruntea în mâini refuz gândul până la capăt * Schimbi diadema de aur pe-o coroană săracă de spini – crini pe rădăcina buruienilor de câmp * Ascultând marșul Candle in the wind marțial și funebru al unui clopot – cât de calm minutarul ceasului de la mână * În limpezimea și liniștea acestui răgaz de-amiază se adună câteva păsări albe să tacă * În dimineața Sfintei Marii cineva la poarta moașei – ori numai vântul bătând fără prăjină nucii * Când s-alung somnul Choyo no sekku din zori mi-aduc aminte de-acea doamnă ocrotind între palme o crizantemă albă * Un glas ce copil din odaia lipită pe jos cu pământ: Diseară mergi la furat struguri să vedem toamna? * Deja frunzele teilor s-au răsucit pe jumătate – se vor împlini abia de-acum restul faptelor * Spre seară îi dă ocol hoțul de lemne și pleacă spășit – încă păzește câmpul pustiu sperietoarea * Cu o lozincă Mother Theresa of Calcutta de gât un copil plânge printre sughițuri – Ia-ne cu tine în rai, maică a săracilor * Tocmai mă trezesc în miez de noapte și-ascult vântul și ploaia – deasupra stepei își fac treaba cu pricepere * La pas prin ploaie – fără să-aducem cumva în discuție absența umbrelor abia uitate-acasă * La ora nouă fără zece minute contemplu norii: albastru grav și abia schițat cu linii albe * Dintotdeauna se însoțeau și-și vorbeau pe îndelete – de-o vreme-n același loc vine singur câinele * Cine împinge și cine trage plugul în vijelie – cu genunchii la pământ un animal și altul * Ploaia greoaie gârbovește umerii călătorului ducând în spate cerul și soarele cenușiu * Tăiat cu sapa Echinocțiul de toamnă în două și în patru părți inegale – apropii umezeala cartofului de obraz Aki no ohigan * Orașul fără gara în somnul de dimineață – dintr-o dată răzbate șuieratul unui tren *** Zodia Balanței Ciocănitoare în stejar ori dogarul în butoiul gol – taraful din marginea galbenă a pădurii * În dimineața cețoasă nu aruncați cărbuni din vatră – să nu-i găsească lupii sterpi și lihniți de foame * O libelulă moartă pe sfoară mișcă din patru aripi odată cu rufele albe ale vecinei * Mirosul în zori al frunzelor jilave de tutun pe gard – abia deschizând ochii ser risipește visul * Rădăcinile umflate dedesuptul bulevardului – scormonind buzunarul mă împiedic de nimic * Cu desnădejde au mângâiat-o palme și tălpi desculțe – brazda-și naște lăstarii în zloată fără sfârșit * Începe vara de toamnă cu berbecii slobozi în turmă – coarne încoronate cu ultime flori de câmp * Atâta a rămas din livada culeasă de șapte zile – această neliniște a norilor în grabă * Se vernisează prima expoziție de evantaie – din senin se stârnește afară vijelia *** OCTOMBRIE Brumar Perete pictat cu pini verzi în gol și mii de valuri venind – alt zid chinezesc printre munți surpați de puhoaie * Cu-nfrigurare pipăi în beznă drumul și bagajele – greșeala greșelilor să uit acasă luna * Zece degete croșetează pe clape negre și albe – atoateiertătoarea mea muzică frumoasă * Te rog să primești scrisoare-ngălbenită și fără-adresă: culege prima frunză căzută și citește-o * Vântul absoarbe cu lăcomie ceața și băltoacele – prin rupturi mă încearcă frigul și asta nu-i tot * Culegătorul de porumb își mănâncă pâinea uscată – degetele bătrâne cu verigheta roasă * După furtuna de la mijlocul nopții nici o schimbare – aceleași constelații prin crăpătura ușii * Seara în podul cu fân regăsesc încă o dată vara – odihnă în liniștea paradisului cosit * În așteptarea nopții peste cătunul de munte vântul rostogolește prima avalanșă de frunze * Bărci fără vâsle în golf și țipetele pescărușului – brusc și-aproape dureros mă cutremură frigul * Galbene frunze căzute peste grâul tocmai răsărit – privește o ramă goală și simplă de lemn * Întâi am umplut Matsuo Basho cu ghindă amândouă buzunarele – aud vuietul verde peste ani al codrului * Unde-i cuțitul să retez scorușului măcar o creangă? – până îmi vine gândul ce bine-i să nu găsesc * De ziua Sfintei Vineri în miezul toamnei plouă cu soare – o castană trântită pe-acoperiș cu zgomot * Un stol de grauri în amiaza galbenă a porumbiștii – întuneric zdrențuit de boabele scăpărând * Ce scrie despre răsăritul soarelui în ziarul de azi? „Gravă întârziere de-un minut față de ieri!” * Nici până acum n-am secerat de răul atâtor furtuni – lan de paie peste câmp abia răsăritul verde * Știuleți de porumb Moșii de sâmburi legați cu pănușile unul de altul – Moșii galbeni de sâmburi păzind casa văduvei * În mustărie lăutarii adormiți de oboseală – numai vântul șuieră pe dedesuptul ușii * În podul palmei îmi spune poveștile de-odinioară un măr din paradisul săracilor cu duhul * Strâng până-acasă într-un buchet ardeii prelungi și roșii – o femeie întoarce umbrela în semicerc * Gară prea mică să oprească vreodată vântul ori trenul – ceasul fără minutar arată-același neant *** Zodia Scorpionului Demult s-a oprit fântâna-arteziană în piața goală – păsările încă vin în zbor și pleacă-obosit * În felinarul palid o frunză ține loc de flacără – scârțâie prelung ușa colibei părăsite * Blocuri de beton mucegăit și cârduri de câini vagabonzi – pe-aici au trăit oameni veseli și cafenele * La miezul nopții am răsucit îndărăt vechiul ceas din turn prelungind veșnicia cu șaizeci de minute * Se prăbușește un potop de zăpadă peste-America – Statuia Libertății frântă în viforniță * Lume de săraci și miliardari unde se fură totul – dorm în tihnă sub vița de vie sălbatică * Pe cine zăresc în oglinda inuman de șlefuită – stau de vorbă cu nimeni și împărțim tăcerea * În loc de cruce îi așează la creștet sperietoarea – să păzească-mpreună măceșii din cimitir * Nimic altceva decât poemul pentru o zi ploioasă – număr treizeci și una de păsări negre pe cer *** NOIEMBRIE Vinicer Îngenuncheată moșește cu mâinile cuibul de cartofi – rugăciuni fără alte nădejdi decât în lacrimi * Încă o dată cu vârful bățului sparg luna în baltă – dar încăpățânată se reface din cioburi * Încoronată cu frunze de mesteacăn aurifere – prințesă de o seară în blugii strânși pe coapse * Binecuvântat fie asfințitul când s-au cutremurat inima ta și a mea de aceeași durere * Se luminează dincolo de amiază aerul rece – singur printre arțarii roșii merg în tăcere * Își beau cafeaua măcinată de-acasă și comentează ultimele știri despre nimic slujbașii publici * Noaptea Tuturor Sfinților și Morților dintotdeauna – spre cimitir pâlpâie felinare din bostani * De Sfântul Mihail cumperi o crizantemă în loc de trei pâini – umana fericire de-a uita prețul foamei * Nu știu pe lume altă negustorie mai păguboasă! – spune cu lehamite o vânzătoare de cărți * Între coliba moșneagului și vântul de miază-noapte – cerul în paragină în jurul stepei goale * Seara încleștați pieptenii de scărmănat lâna și câlții – în deșert fie nunta lupoaicei peste noapte * Cu ramurile goale se desenează pe carul pustiu ceva de-o formă unde nu se ascunde nimic * Marea problemă nu-i zdrobirea stâncilor cu târnăcopul – tăcând pe dedesupt vin aprig rădăcinile * Sub promoroaca iluminând asfaltul pe întuneric – cu sfială și frică ating cerul cu pașii * Vă rog, prieteni, dați o fugă să vedeți altceva nimic – sub lapoviță iarba crudă-nverzește stepa * Printr-o spărtură a coliviei scapă un pitpalac orb – liber de-a pieri în zbor spre stelele sudului * Corzi fără suflet Muzica mea frumoasă într-o cutie neagră de rezonanță – prin degete aleargă sufletul tău pe clape * Cu cât mai repede împărțiți-vă snopul de crizanteme – ajunge numai una să-mi lumineze-odaia * Se cutremură vârfurile zbârlite ale pinilor – în liniște Orion deasupra vijeliei * „Să fie cerul cu-adevărat albastru ori iluzie?” – între ochi și inima vie găsești răspunsul * Coboară din tren World Hello Day controloarea cu basca într-o sprânceană – prins la butonieră se ascunde o singură mireasă * „Cu precădere se rânduiesc în formă de constelații…” – citește astrologul frunzele sub mesteacăn * În așteptarea lui Dumnezeu la poarta cu lacăt mare – ne cântă liturghia moină fără simbrie * O hoinăreală cu mâinile înfipte în buzunare – albastră bucurie de a fi liber sub cer * Acum și aici privesc liniștit marea și n-aștept nimic – ori marea mă privește și nu așteaptă nimic * Cu ochii închiși ascult singur murmurul universului – simfonia lui Bruckner umple întunericul * Încă din seara când au scos la vânzare casa bătrânei își încearcă norocul cea dintâi fulguire * Din greu a clădit imperiul cu armate fără limite – prea târziu să-și dea seama că n-a ridicat nimic * Zvârliți câteva boabe-ntr-un ciob de Ziua Sfântului Andrei – în curând va răsări altă Carte-a Genezei *** DECEMBRIE Undrea Nici desfrunzirii nu se împotrivește nici înghețului – în râu se oglindește bătrânul meu maestru * Bucuriile și durerile sapă cu-nverșunare – riduri pe trunchiul străvechi și zbârcituri în lună * Cu veșminte de-a valma risipite prin alte odăi – armonia perfectă și goală-a trupului tău * Paltonul negru și lung până la tocuri nu se clintește – apoi se-ndepărtează fără-a privi îndărăt * După o noapte albă de ger n-a rămas din ceață nimic – printre spini de coroană dă chiciura în floare * Mor fântânarii Moș Nicolae fântânarul la răscruce de drumuri și fântânile – cât prețul apei crește și scade al sângelui * La stup se-ntoarce cu chiciură pe aripi Sfântu-Ambrozie – greu să aduci polenul din stele până-acasă! * În dimineața friguroasă bărcile satului în golf – câte una scârțâie din când în când fără vânt * De răul ploii s-au topit cerșetorii prin adăposturi – rabdă în alb la colțul străzii crizantemele * Încă de-aseară viforul răscolește plopii în stepă – ori bufnesc adânc bașii sub harpa lui Terenyi * Cu multe păreri de rău a plecat în alt oraș vecina – de-atunci ridicăm ochii spre aceiași nouri lungi * De frig și foame au dărâmat stejarii fără cruțare – acum viscolul smulge cătunul din rădăcini * Ce e speranța? te întrebi adeseori cu disperare – lumină stinsă în vânt și totuși iluminând * Acele de pin de la mijire până la scuturare – câte două alături în viață și moarte * Zace miriștea cu noroiul în brazde negre și albe – dedesupt germinează nuntă de primăvară * Împrejur câinii străzii veghează un brad fără podoabe – în lumina de noapte ninge cu giuvaiere * Fără nici un gând – sorb ceai de tei sub nouă plăpumi și pleduri – tremurându-mi simbria după-aruncat zăpada * O vijelie de schimbă lăutarii instrumentele – scârțâie la unison porțile și zăpada * Zărind moneda sub pojghița de polei o adăugăm tuturor celorlalte câștiguri fără voie * Cu degetele degerate pe un sac târâș de cartofi – o bătrână în gara sigilată de sloiuri *** Zodia Capricornului De-a curmezișul valurilor potopind stâncile pe țărm – un pin cu acele verzi și zburlite-n furtună * Oricum și oricât mă implora la ușă cu discreție – azi între cer și pământ se răzbună zăpada * Treisprezece morți Moș Crăciun în treisprezece ore de război rece scoate Moșul din sacul de împărat eschimos * Încă un copil Noaptea de Moș Ajun vine jertfă pe-o lume fără iertare – Însuși Dumnezeu născut în ieslea săracilor * Se îndesește semeț în farfurie orzul încolțit – poate dormi pe deplin meșterul prezicător * La revărsatul zorilor scânteiază ceva minunat – gerul a spart urciorul într-o mână de cioburi * Călare pe albi dragoni apocaliptici de Siberia – se preschimbă nagaica lui Genghis-Han în crivăț * Marea îngheață noaptea la țărm în statui miraculoase și stranii cum nu găsești nici în cartea de vise * Vom călători cu gândul fără șapte cai albi la troică – numai să adăugăm clinchete de zurgălăi * Răgaz de-un minut privind palmele după un an de muncă – alt fel de calendar scris de-a dreptul pe degete * La miezul nopții de Anul Nou soția cârpește ciorapi – San-gani-chi o cale sau nici una de-a întâmpina clipa *** IANUARIE Gerar Primul buletin Crăciunul Mic de știri la ora șapte Anul Nou după Anul Nou – ascult cu atenție Ostrogatsu zuruitul crengilor * Încă dansează rochii și cămăși precum le-ndoaie vântul – în ziua de Anul Nou vecina-ntinde rufe * Dincolo de nori subțiri luna sculptează un cerc imperfect – ce importanță are altceva decât atât * Întotdeauna te iubește cineva de prea departe – între două întâlniri despărțite de-o viață * Aud concertul de Grieg de fiecare dată cu ochii – norii și degetele tale curgând pe clape * Până la cristal a degerat cascada între plin și gol – vâjâie în vârteje vântul de-a rostogolul * Sună din tălăngi Boboteaza până se albăstrește cerul în apă – bea-l și vei fi primenit și-nseninat peste an * Zece degete și-un cuțit descoperă sub coaja neagră a cartofului boare dulce de primăvară * În lingurița de argint cu dulceață nu găsești nimic din cireșul cu ramuri sprijinind Pleiadele * De patru zile caut la rând un timbru în cinci orașe – ce înseamnă a pune la-ncercare destinul * Se întrevede cerul nopții prin geamul spoit cu gheață – fără scântei muzica scapără în oglindă * De multă vreme s-au stins lumânările și colindele – abia stăruie între ace de brad Orion * Deschei nasturii fără ață și îmbrac sperietoarea – fericiți împreună și amețiți în viscol * Unde sunt ochii florăresei fulgerând odinioară – leagă strâns și aburcă gemând în spate vâscul * Te binecuvânt în numele hârtiei și-al zăpezilor – Ziua Poeților creionul meu cu vârful întotdeauna tocit * Se împlinește peste faleze un frig nebun de-albastru – sting focul și contemplu întocmai o minune * Supraviețuiesc Miezul iernii fără evenimente și mari iluzii – pentru focul din sobă mi-e milă să tai lemne * Calmul gardului mă îndeamnă să-i pipăi îndelung lemnul – despre căderea nopții discutăm pe tăcute * Numai viforul învie pustietăți și linii moarte – de-o viață-aștept pe nimeni în halta fără trenuri *** Zodia Vărsătorului O picătură de apă învelește vârful spinului – când se scutură una o-nlocuiește alta * Foarte revoltați pensionarii britanici cer despăgubiri: imediat guvernul s-acorde spor de crivăț * Îndoi hârtia și-o rup din calendarul anului trecut – câte una învelesc cepele de răsădit * În același fel înfloresc sub chiciură prunii și gardul – mirabil și minunat nimic tocmai de-aceea * Valuri de gheață ți saramură în vânt zdrobesc faleza – scapără în tunete albe întunericul * Ninge cu-atâta belșug de nu se vede mărăcinișul – fără să dovedească sticletelui cântecul * Totuși nu-i decât unul dintre țurțurii căzuți și zdrobiți – tocmai de-aceea m-aplec pentru încredințare * Privesc fereastra într-atât de-nghețată încât a-nflorit – abia alung ce gânduri nu mă lasă în pace * Singur prin ceață Anul nou Lunar Chinezesc fără sfârșit am scrutat invizibilul – spune maestrul bătrân lovind c-un deget luna * În ploaie și frig îmi astâmpăr dorința de-a vedea munții – numai la frig și ploaie încă nu găsesc leacul * Deschid fereastra și întrerup șlagărul radioului – din când în când susurul moale-al unei picături * De-acum ducă-se pe pustii gândurile de nerezolvat – vântul rece din față limpezește mințile *** FEBRUARIE Făurar Liber să optez - Anul Nou al Pomilor atunci aleg cristalul din vârful crengii – unul cu totul ciobit Hatsu-uma de-o lună imperfectă * Ori de câte ori discutăm despre viața răbdată în doi – soția-mbrățișează vaza de flori și tace * Umbrela verde dispare după colțul celeilalte străzi – nu îmi dau seama de ce rămân înlemnit în loc * La ureche porți o splendoare de perlă ori picătura de apă cu meșteșug șlefuită în viscol * Cu schiurile pe umărul stâng iese din librărie – a cumpărat un album cu priveliști montane * Destul m-am silit până să găsesc prilej de bucurie – rup cu pocnet câteva vreascuri și aprind un foc * Cât pentru mine – o seară întru totul obișnuită – urmăresc dâra de fum și îmi continui drumul * Din orizontul mării fără liniște se apropie nouri sau piscuri albe cu râpi în migrațiune * Călătorule din imperiul cu geruri zdrobind oțelul – cald în țara unde-abia îngheață bocnă apa * Nici un arbore pe locul brădetului corhănit cu spor – doar sonerii și ziduri văruite în verde * Singur în sala grandioasă și goală fără limită – intră în rezonanță plesnetul unei fibre * Din câteva crengi de arțar potrivite de întâmplare – maestrul îmi arată conturul poetului * Nici nu s-a rotit asupra mării farul încă neaprins – o ninsoare cu țăndări sparge întunericul * Fără perdele Sfântul Valentin geamurile vecinei înfloresc de frig – Ziua îndrăgostiților vino odată vară cu toată limpezimea * Zăresc prin gheața șlefuită plantele verzi ale bălții – pentru întâia oară merg deasupra apelor * Acum ești un om de zăpadă necăjit și-aproape surpat – te așteptăm la vară într-o cană cu apă! * Acoperișul gării s-a spart în goluri negre dedesupt – doar stolul de porumbei repară cu-aripile * Cu anume fel de neliniște ascund ceasul din palmă – se infiltrează încă o zi printre degete *** Numai spiritul calcă nisipu-ondulat și încăpător – acea grădină goală concentrând universul Nisip și pietre șlefuite îndelung de ape și vremi – ajung de o grădină oglindind universul *** Zodia Peștilor Mari povârnișuri și văgăuni de gheață sfârtecă țărmul – maestrul îmi arată mugurii unui smochin * Adeseori plec de-acasă după miezul nopții să aud cum bocancii sfărâmă poleiul în liniște * De-a lungul cețos al râului ciorile în zbor schițează pe alb cu noduri negre o formă de arbore * La țărmul mării – valuri cristalizate în munți de sidef zdrențuit cu migală și tors în filigrane * O buruiană în pulbere de lapte și giuvaiere – dacă-o atingi rămâne un tiulei pipernicit * Sântion de Primăvară La încercarea de a încălzi palmele fără mănușă – noroc de ghiocelul într-un coș cu smicele * Abia dacă știu – cascada se topește cu neliniște – ori freamătă între stânci simfonia lui Bruckner * Respir cu nesaț – gunoierul împlântă și risipește cu lopata ultima movilă de zăpadă * Astfel sfârșește o viață fie oricât de glorioasă – picătură de ploaie pe suprafața apei * Printre lăstari de grâu năuciți și arși în friguri albe – abia îmi târâi pașii gândind la pâinea vieții * MARTIE Mărțișor Zintâi de marte - Mărțișorul habar n-am de ce-mi vine să cârpesc vechea haină cu un fir verde și subțire de iarbă * Apa se umple de-un sânge albastru și reînviat – printre nouri în treacăt înoată păsări limpezi * Fără barcagiu Hinamatsuri nu-i cu putință calea spre celălalt țărm – luna trecând prin fluviu se oglindește în cer * Primele patru zile de primăvară fără puhoaie – cânți la pian și-ți lunecă un strop curat pe obraz * Părul cu fire albe l-ai vopsit cumva din întâmplare odată cu salcia abia înmugurită? * Cascade negre – un oraș de subsoluri și găuri de chei se dezgheață și curge clipocind în canale * La vechea matcă odată cu berzele revin bătrânii jucători cu aripile în cutiile de șah * Tresar și privesc prin fereastra închisă – vecina bate covorul și-mi trimite un semn fără cuvinte * Oricât ridică muntele ascuțite piscuri de gheață – în vale șuvoaiele se adună în clocot * Atât rămâne Anul Nou Agrar deasupra istoriei și coroanelor – cearta unui pițigoi cu tufa de mărăcini * Berzele zboară în cercuri și schițează cu aripile o cupolă deasupra fântânii și câmpiei * Suflă în focuri de frunze și le păzesc până la ziuă – pe marginea drumului vânzătorii de ceapă * Câte un pahar de vin băut cu poftă între prieteni – n-are decât să ningă afară din răsputeri * Mă trezesc din somn – cineva răscolește prin podul casei și-aruncă zăpada până se rupe gardul * Strachina plină cu lapte dinaintea câinelui flămând – de o zi și o noapte ninge prăpădenie * De vijelie și frig caut adăpost într-o scorbură – hainele mele de lemn în Zilele Moșilor * Aproape vorbesc St.Patrik’s Day mugurii sălciilor în viscolul alb și nu înțeleg decât Higan Vă binevestesc vouă * Când își spun ceva important numai unul scutură din mâini – merg alături câinele vagabond și bătrânul * În mii de tomuri – admir biblioteca navetistului: cărți de călătorie și Mersul Trenurilor * Caut îndelung Echinoxul de primăvară prin buzunare cheia recapitulând cu memoria drumuri și lungi șiruri de nouri *** Zodia Berbecului Se întretaie soarele și acele de pin împletind și deasupra mea un fel de penumbră * Din uriașul codru au rămas câțiva stejari într-un parc – ascultăm păsările mute și claxoanele * Ard gunoaiele – centură de câini turbați și fum infernal în jurul orașului rafinat și luminos * Se luminează înserarea în ploaia de primăvară – șevaletul încă alb adâncește odaia * Numai salcia Buna Vestire freamătă verde printre arbori amorțiți – dă-mi o ramură s-o fac coroană-n jurul frunții * Aproape nimic – cu atât m-am ocupat o zi întreagă privind cum rândunica își construiește cuibul * Conace din lemn de brad și vetre unde arde rășină – tot mai îndepărtate în munte pădurile * Culcat pe spate văd cerul prin tremurul mesteacănului – ceasul de mână a stat și-mi spun Cu-atât mai bine * După vânzarea cartofilor încolțiți măturătorii cu aripi ciunge împing rămășițele albe * Dacă aș spune ceva despre odihna călătorului – din pantofi număr și-alung întâi pietricelele * Cineva pleacă și dintr-o dată resimt fără iluzii singurătatea serii tulburi de primăvară * APRILIE Prier Vântul izbește Ziua Păcălitului mugurii și aruncă în ușă nimic – apăs clanța și deschid spre lume-așa cum este * Până acasă vă aduc în găleată luna proaspătă – umpleți-vă cănile și sorbiți-o cu sete * Tocmai de-aceea ascult aproape-n ciudă concertul de Brahms – de la pianul tău de mult n-am primit nici o veste * Printre atâtea femei prea știutoare la scos ciorapii – numai tu ești în stare să deschizi o umbrelă * Câte gemete mute în așteptarea reînvierii – cu lăcomie respir și-ascult cu ochii în gol * Corzile de lemn dezacordat vâjâie fără-armonie – în tufișuri izbește vijelia de-a valma * Cine-a-ngrămădit berbecii în zodia păguboșilor – același ne-asuprește cu zile friguroase * Iată înalta Buddha renunțare și marea compasiune – Kambutsu-e Hanamatsuri scuturându-se ploaia îmbracă un cerșetor * La stânga ușii împodobesc balconul câteva cepe – vecina-alege numai pe cele înverzite * Cum să mă vadă mugurii de mesteacăn cu atenție – încă-o dată am uitat ochelarii acasă * Îmi zugrăvește cu faleze și valuri atelierul – apoi închide ochii și ascultă vuietul * Săptămâna Patimilor Dă mântuire cetății și trezește floarea în arbori și cântecul de păsări – Duminica Floriilor rege al săracilor! * Adevăratul semn al Împărăției Cerești pe pământ – se ridică în verde un lăstar lângă altul * Împărțim foame Cina de taină și nesomn împreună – dar în sufletul vostru de mult m-ați vândut pentru un pumn de linte * Legea lui Moise Judecata cu obrajii în palme și Iisus legat – fiecare privește celuilalt în inimă * Patru piroane Vinerea Mare înfipte și-o coroană de spini pe frunte - Răstignirea răsplată pentru un crin strivit în batjocură * După-atroce nopți Invierea de durere și zile de umilință – renaște în lumină pământul tăgăduit * „A venit iarna!” ghicește fără cusur prezicătorul cu ochii la florile de cireș sub zăpadă * Până să treacă personalul de seară – prin caldarâmul spart și cojit al gării dă buzna primăvara *** Zodia Taurului Uscături smulse de vânt îmi umplu soba de-acum trei zile – cum dau să aprind focul le aflu înflorite * La revărsarea Sfântul Gheorghe sălciilor deasupra bolovanilor nu se-aude vuietul în verde al cascadei * Dincolo de zid – crengile fără frunze ale prunului se aprind în galaxii albe și constelații * Schimb cu salcia Immanuel Kant și râul în trecere câteva păreri despre covârșitoarea voință de a curge * Atâtea aripi de nevăzut se-agită până scutură lumina-aprinsă în alb a prunului în floare * Caut numărul casei pe întuneric și dintr-o dată – primul fulger în ploaia rece de primăvară * Cum dă în floare singur cu măreție de candelabru – deja aud pocnetul castanei în cădere * Furtuni de clocot verde și uragane fără tunete – dă năvală potopul din ogorul nearat * Tu ești acvila cu-aripile în forma rapacității mândre și sfidătoare – extazul de a zbura * Dedic iubitei pietricele ascunse cu infinită discreție în pantof un infidel omagiu * MAI Florar Cu palma la ochi Armindenul ascult salcâmii în alb și-ntunericul – se risipește-aroma în tictacul pendulei * Când mă întrebă soția-ngrijorată „De ce nu dormi?” – o noapte fără lună îmi luminează geamul * A fost odată ca niciodată printre întâmplările universului și crini albi de stepă o stâncă * Într-anume fel ai frăgezit țărâna și-ai îmblânzit-o cu verigheta până au răsărit cartofii * Hoțul n-ajunge Tangou no sekku pe furiș la fereastra întredeschisă – s-a răzgândit în gardul de liliac înflorit * Dacă am ceva de bănuit cerului și pământului – nici pajură liberă nu sunt nici piatră în pisc * Pe urma coasei într-un câmp de rapiță furca ridică spre cer un candelabru cu ulei aromat * Din jumătatea vânătă a cerului tună repetat – în liniște cealaltă îmi luminează drumul * Încă o molie în aula cu fotolii academice? – tăcerea e un răspuns desăvârșit la toate * Frumos și timid un taur se ascunde în munți de frică – l-amenință vacile cu ochii fără astâmpăr * Din crăpătura stâncii urcă deasupra abisului brazi cu rădăcini de piatră și aripi verzi împrejur * Mângâie cloșca în gând și-o fericește pentru strădanii – apoi își vede vesel de drum hoțul de găini * Dintr-o dată cânți cu-anume fel de lene patriarhală – cucule făgăduind belșug în cuibul străin * O tufă de flori galbene scânteiază fără alt martor – liniștea unei clipe aproape nesfârșite * Cine iubește piscurile albastre alege dintre podoabe o aripă de culoarea zborului * Cu deznădejde Joia Verde atroce aduc sapa de coadă și tai pirul până la un fel de pace lăuntrică * Ce fericire absolută de-a gândi nimic altceva – cum alegi dintre frunze cireșe pe sărite * Să fie numai o revanșă asupra eternității floarea de mac răsucit fără-ocrotire în vânt? * Pădure verde în lumina umedă a dimineții – numai creanga uscată atrage privirile * Trec zile și nopți prin gara mică și nu-i nimic de făcut – despre trenuri și nouri nu am altceva de spus * De uit acasă ceasul în mare grabă ori întâmplare – ce brutal de fericit mă simt o zi întreagă * Iluminați-mi Socrate prin interior noaptea de primăvară – ajunge-un singur pahar de vin și voluptate *** Zodia Gemenilor Dacă-aripile zboară din plisc și fluviul curge prin plase – toate acestea înseamnă atât și-altceva nimic * Cuibul atârnă fanat și gol deasupra canionului – încă un trofeu pentru vânătorul de vulturi * Cu disperare încerc să văd soarele mult mai devreme – dimineața mă înalț pe vârful degetelor * Prăpăd ori amurg interior al unei lumi în cădere – pe masa neagră de lemn se scutură bujorul * În fugă nouri de piatră funerară înfundă cerul – un tunet sau esența sonoră-a dezolării? * Oricum ajungem noi undeva promite indicatorul – ne-așezăm pe marginea drumului și asta e * Tufe de măceș Lao Zi se oglindesc și iazul vechi înflorește – tresărind pentru-o clipă mi-amintesc paradisul * În extaz umblu cu ochii după nouri și rândunele – afurisită fie mica piatră din pantof *** IUNIE Cireșar Vântul și ploaia Moșii de vară voluptuos de rece scutură teiul – arhierească mitră peste coliba veche * Luna pe-o creangă Rusaliile și corbul într-o clipă de oboseală – doi martori scuturând fără folos întunericul * Încă te încrezi în puterea dragostei mântuitoare – To shogo așezată la pian cânți cu acea frenezie * Ești împotrivă să îndurăm împreună furtuna pe când ploaia de-a curmezișul răsucește bujorii? * Ce mărturisesc spicele de orz despre un poem cu maci? – Le consolează orgoliul suprem de a nu citi! * Din răzbunare mi-a aruncat în casă un pumn de greieri – cu zâmbetul complice mă-ntâmpină vecina * Vine un vuiet și trece o răcoare de ocean verde – ierburile își hrănesc foamea-adâncă și setea * Biblioteca mă apasă cu rafturi de cărți celebre – ce-aș adormi în orzul împrejmuit cu nouri * A șlefuit-o râul de munte până i-a dar gingășii obosite și aripi de piatră gânditoare * Mijesc în floare macii din putregaiuri și scorburi goale – de ard într-anume fel sălciile pe ape * Privesc uneori cu mare teamă dacă aleargă norii – din ce în ce mai tragic cerul deasupra lumii * Îngenuncheat plâng fără lacrimi muntele pârjolit și gol – când soarele decade în clocot spre asfințit * Prea grea povară – fierbințeala soarelui învârtoșează înverșunat pământul – de sar scântei din sapă * Pe țărmul înalt și-abrupt o floare-absoarbe fluturi de noapte – scurt și ritmic se stinge și se aprinde farul * Din greu asupra nopții marea știrbește pe țărm stâncile – până adoarme unul de-oboseala celorlalți * Cu picioarele goale pleacă-o femeie de la prașilă – nici o margine de sat sub arșița de clocot * Un cântec de cer de o perfecțiune aeriană – apoi devine două aripi de ciocârlie * Suveran de alb fulgeră-o clopotniță deasupra stepei – împrejur se-adâncește verde singurătatea * Culcat la umbra frunzelor de brusture ascult pământul – din rădăcina ierbii nici o amenințare * De la semănat brazda până la vremea secerișului – nouă luni omenește se plămădește o pâine * Trec prin sălile de așteptare somnul și umilința – de-aceea mă iau bagaj numai pe mine însumi *** Zodia Racului Dintr-o fântână atotglorioasă beau Solstițiul de vară apă cu pumnii – nici o revelație în afară de nimic Getshi * Cu degetele și ochii arși de soare la prășit cartofi – noaptea te vezi înfipt pe o cruce în flăcări * A trecut Noaptea de Sânziene fără s-aleg flori de leac – cel puțin am irosit pe nimic insomnia * Oricât m-apropii de-ndemânatic printre două cântece – cu-aceeași iscusință se-ndepărtează cucii * Rostesc în șoaptă numele lui Dumnezeu și curăț cartofi – dintr-o improbabilă și cosmică-ntâmplare * Roiuri în delir de zumzete și aripi în migrațiune – spasmodic înflorește pe țărm un far de noapte * Și totul este o tăcere de ape primordiale – vibrează-adânc și fără sunet Calea Lactee * De zăpușeală clocotită asupra nisipurilor – se răcorește umbra aripilor în fluviu * Dintre frumuseți mă fascinează mica piatră din pantof – stăruim împreună și ne îndemnăm la drum *** IULIE Cuptor Secerătorul în genunchi pe miriște înnoadă snopul – nimic aici și acum dacă n-ar curge timpul * Cu oboseală de rană lăuntrică și anonimă – dintotdeauna luna unei amiezi de vară * Ce amară fierbi cu inima cafeaua de consolare – te înțeleg de ce cânți numai pe clape negre * Îți sorb aroma cu o naivitate copilărească – de-aceea ardem într-o senină disperare * Văd cioburile farfuriei dincolo de celălalt gard – risipite vibrează în forma Pleiadelor * Singur un greier umple-ntr-atât grădina cu țârâitul – de urcă până la cer gardul în rezonanță * Coliba veche Tanabata podită cu liniște ne întâmpină Ziua îndrăgostiților cu rogojini de paie ori miriști împletite * În fiecare mică de ceas încape eternitatea – acolo nouri stelari și-aici roiuri de fluturi * Decât am vorbi despre căderea în timp și utopie – mai bine umplem cana cu apă rece și bem * După arșița zilei strigătul unei păsări de noapte – mă cutremur de-o spaimă aproape răcoroasă * Gol până la brâu – ploaia voluptoasă posedându-mă cu pasiunea apei de-a fi primordială * Călătoria Saigyo reîncepe odată cu secerișul – maestrul împletește două sandale de pai * Un stejar singur Urabonye deasupra miriștilor și-orizontului – opresc și-i ascult umbra de-un verde fără sfârșit * Cu nervii între tunete și fulgere cosmogonice – bagheta meșterului Bruckner clădind muzica * Treziți de ploaie – melcii cuceresc lumea încă cinci metri – din iarba creață până în coșul de papură * De când s-a aprins Miezul verii la Polul Nord soarele nopților albe – în cabană Moș Crăciun doarme c-o mână la ochi * Calc prin orașul Gion necunoscut și caut un colț de pâine – însetat și flămând schimb ultimul ban pe-o carte * Închid umbrela și-ascult ce melodie rostogolește burlanul în ropotul orgolios de ploaie * Numai acolo îmi cheltui rezervele de suferință – lenevind pe stâncile albe în fața mării * Această gheară Sfântul Ilie de leu zgârâie norii până preface ruptura într-un zigzag zdrențăros de lumină * Între vârteje – lanțul fântânii abia nu se clintește – dar pendulează cu cât se-mblânzește stihia * În gara cu trei cișmele fără apă și linii moarte – măturăreasa-nfundă un geam cu ziarul Timpul *** Zodia Leului Deschid sertarul și-mi zăresc viața roasă de-acești mici monștri – un pumn de minutare strâmbe și fără cadran * Mă refugiez din dogoare la umbra unui țărm abrupt – sub cuiburi de prigorii cu aripi în mișcare * În zori se pândesc vânătorul și puii de potârniche – îi unește miriștea și îi desparte foamea * Fără nici un gând se găsește în locul perfect chibzuit – bolovanul aruncat undeva de-ntâmplare * Maestrul face Confucius discret cu degetul semn și-nchide ochii – în briza bărcile vechi scârțâie la unison * Citind o carte despre urât pe-o lume fără Dumnezeu – dau perdeaua de-o parte și-aprind Calea Lactee * Suprem de albă Shiki diadema de zăpezi între crenele – se cutremură piscul în ochii extenuați * În după-amiaza supraîncinsă apăs o sonerie – îmi răspunde țipătul unui pescăruș în zbor * Cu cât pătimesc de-oboseala drumului și lehamite – cu-atât mă fascinează mica piatră din pantof *** AUGUST Gustar Vlăguit consult ceasul din turn și-mi sprijin încă o clipă ochii pe aripile porumbeilor în zbor * Luna în creștet și stepele cu floarea soarelui sub tălpi – umblu desculț și mă-ntreb ce rămâne din noapte * Așa cum sunteți tolănite-amândouă în fânul jilav – o piersică și dinții tăi mereu periculoși * Rochia udă se mulează voluptuos de transparentă – înviorat în ritmul ploii te invit la dans * În cimitirul vechi nu-i găsim numele pe nici o cruce – pesemne melcii uscați i-au schimbat literele * Plouă de-aseară cu un fel de putere a necredinței – puhoi fără iluzii și fără deziluzii * Caut o masă în cafeneaua goală fără să găsesc – apoi încerc norocul plecând în altă parte * Abia umbrele bătrânilor jucători părăsind parcul – se-ntunecă spre miezul nopții mesele de șah * Curând mă fură somnul într-o margine de porumbiște – cu stelele tolănit și greierii de pază * Scobesc bostanul și-l cufund în fântâna fără găleată – setea mea și-o pasăre albă în așteptare * Îmi spune povești cu frenezie despre un pod minunat – de vechituri sub țigle ori cale peste ape? * Noaptea pe miriști coacem la foc de paie știuleți e furat – cu lăcomie sorbim aroma laptelui crud * Într-o furtună s-a rupt podul suspendat peste cascadă – un curcubeu în șapte culori îi ține locul * Pe dedesuptul orașului pământul știe ce face – un fir de iar sparge arcul de triumf * Nu aventura Sântămăria Mare albinei într-o mie și una de flori – ci a muri nevăzut și tăinuit sub aripi * De frig în piscul prea aproape de soare plesnește stânca – sub stepă se veștejesc fântânile în clocot * Cu cât seceta pârjolește și seacă paraginile – între țepi și spini păroși se aprind flori galbene * Urcă din mare un fel de profeție a neliniștii – o tăcere și-un tremur de paloarea furtunii * Pe sârmă două cămăși se amestecă la un mic taifas între ograda goală și scârțâitul porții * Nelegiuite cascade și arome deasupra stepei – tunete și fulgere zdrobesc pepenii galbeni * Ploaia trântește înainte și-ndărăt țăndări de gheață – nu e nici o scorbură să facem schimb de haine * nici orologiul Nu merge în singura gară-a patriei – în rest sunt numai stații cu ceasuri fără ace *** Zodia fecioarei Cu ochii pătrund golul dintre nouri abia nemișcați – destulă străduință pentru lectura de azi * Ghicitoreasa cu o floare de tutun în părul negru lovește-ntre genunchii fierbinți cărțile de joc * Usuc în palmă semințele jilave de măzăriche – a dispărut nirvana lăsând în urmă calea * Întunericul dă năvală în plină după amiază – răsună ploaie până se aprind Pleiadele * Tablourile dintr-o mult lăudată expoziție – prin fereastra deschisă privesc cerul albastru * Printre zâmbete mulțumesc pentru darul abia oferit – mărul acru și totuși cum nu se poate mai bun * Pâinea se frânge cu mâna fără cuțit și fără păcat – chef între femei cinstind Sfântul Ioan al Toamnei * Tufe de măceși pe marginea drumului leagănă praful – încâlcite coroane de spini cu perle roșii * Buletinele Diana, Princesse of Walles de știri în penitență noaptea și ziua: S-a stins încă-o poveste de dragoste-a planetei *** SEPTEMBRIE Răpciune După fulgerul iluminând muntele numai pe-o parte – Anul Nou Biblic tunetul pe-ntuneric vine de pretutindeni * Ultimul sunet In Memory of Lady Di al chitarei și luna fără lumină – câte una se aprind brichetele de priveghi * Astfel începe drumul spre paradisul fără-ntoarcere – săpând și-aruncând peste mormântul de alături * Un amurg mai lung decât o agonie a profeților – cu fruntea în mâini refuz gândul până la capăt * Schimbi diadema de aur pe-o coroană săracă de spini – crini pe rădăcina buruienilor de câmp * Ascultând marșul Candle in the wind marțial și funebru al unui clopot – cât de calm minutarul ceasului de la mână * În limpezimea și liniștea acestui răgaz de-amiază se adună câteva păsări albe să tacă * În dimineața Sfintei Marii cineva la poarta moașei – ori numai vântul bătând fără prăjină nucii * Când s-alung somnul Choyo no sekku din zori mi-aduc aminte de-acea doamnă ocrotind între palme o crizantemă albă * Un glas ce copil din odaia lipită pe jos cu pământ: Diseară mergi la furat struguri să vedem toamna? * Deja frunzele teilor s-au răsucit pe jumătate – se vor împlini abia de-acum restul faptelor * Spre seară îi dă ocol hoțul de lemne și pleacă spășit – încă păzește câmpul pustiu sperietoarea * Cu o lozincă Mother Theresa of Calcutta de gât un copil plânge printre sughițuri – Ia-ne cu tine în rai, maică a săracilor * Tocmai mă trezesc în miez de noapte și-ascult vântul și ploaia – deasupra stepei își fac treaba cu pricepere * La pas prin ploaie – fără să-aducem cumva în discuție absența umbrelor abia uitate-acasă * La ora nouă fără zece minute contemplu norii: albastru grav și abia schițat cu linii albe * Dintotdeauna se însoțeau și-și vorbeau pe îndelete – de-o vreme-n același loc vine singur câinele * Cine împinge și cine trage plugul în vijelie – cu genunchii la pământ un animal și altul * Ploaia greoaie gârbovește umerii călătorului ducând în spate cerul și soarele cenușiu * Tăiat cu sapa Echinocțiul de toamnă în două și în patru părți inegale – apropii umezeala cartofului de obraz Aki no ohigan * Orașul fără gara în somnul de dimineață – dintr-o dată răzbate șuieratul unui tren *** Zodia Balanței Ciocănitoare în stejar ori dogarul în butoiul gol – taraful din marginea galbenă a pădurii * În dimineața cețoasă nu aruncați cărbuni din vatră – să nu-i găsească lupii sterpi și lihniți de foame * O libelulă moartă pe sfoară mișcă din patru aripi odată cu rufele albe ale vecinei * Mirosul în zori al frunzelor jilave de tutun pe gard – abia deschizând ochii ser risipește visul * Rădăcinile umflate dedesuptul bulevardului – scormonind buzunarul mă împiedic de nimic * Cu desnădejde au mângâiat-o palme și tălpi desculțe – brazda-și naște lăstarii în zloată fără sfârșit * Începe vara de toamnă cu berbecii slobozi în turmă – coarne încoronate cu ultime flori de câmp * Atâta a rămas din livada culeasă de șapte zile – această neliniște a norilor în grabă * Se vernisează prima expoziție de evantaie – din senin se stârnește afară vijelia *** OCTOMBRIE Brumar Perete pictat cu pini verzi în gol și mii de valuri venind – alt zid chinezesc printre munți surpați de puhoaie * Cu-nfrigurare pipăi în beznă drumul și bagajele – greșeala greșelilor să uit acasă luna * Zece degete croșetează pe clape negre și albe – atoateiertătoarea mea muzică frumoasă * Te rog să primești scrisoare-ngălbenită și fără-adresă: culege prima frunză căzută și citește-o * Vântul absoarbe cu lăcomie ceața și băltoacele – prin rupturi mă încearcă frigul și asta nu-i tot * Culegătorul de porumb își mănâncă pâinea uscată – degetele bătrâne cu verigheta roasă * După furtuna de la mijlocul nopții nici o schimbare – aceleași constelații prin crăpătura ușii * Seara în podul cu fân regăsesc încă o dată vara – odihnă în liniștea paradisului cosit * În așteptarea nopții peste cătunul de munte vântul rostogolește prima avalanșă de frunze * Bărci fără vâsle în golf și țipetele pescărușului – brusc și-aproape dureros mă cutremură frigul * Galbene frunze căzute peste grâul tocmai răsărit – privește o ramă goală și simplă de lemn * Întâi am umplut Matsuo Basho cu ghindă amândouă buzunarele – aud vuietul verde peste ani al codrului * Unde-i cuțitul să retez scorușului măcar o creangă? – până îmi vine gândul ce bine-i să nu găsesc * De ziua Sfintei Vineri în miezul toamnei plouă cu soare – o castană trântită pe-acoperiș cu zgomot * Un stol de grauri în amiaza galbenă a porumbiștii – întuneric zdrențuit de boabele scăpărând * Ce scrie despre răsăritul soarelui în ziarul de azi? „Gravă întârziere de-un minut față de ieri!” * Nici până acum n-am secerat de răul atâtor furtuni – lan de paie peste câmp abia răsăritul verde * Știuleți de porumb Moșii de sâmburi legați cu pănușile unul de altul – Moșii galbeni de sâmburi păzind casa văduvei * În mustărie lăutarii adormiți de oboseală – numai vântul șuieră pe dedesuptul ușii * În podul palmei îmi spune poveștile de-odinioară un măr din paradisul săracilor cu duhul * Strâng până-acasă într-un buchet ardeii prelungi și roșii – o femeie întoarce umbrela în semicerc * Gară prea mică să oprească vreodată vântul ori trenul – ceasul fără minutar arată-același neant *** Zodia Scorpionului Demult s-a oprit fântâna-arteziană în piața goală – păsările încă vin în zbor și pleacă-obosit * În felinarul palid o frunză ține loc de flacără – scârțâie prelung ușa colibei părăsite * Blocuri de beton mucegăit și cârduri de câini vagabonzi – pe-aici au trăit oameni veseli și cafenele * La miezul nopții am răsucit îndărăt vechiul ceas din turn prelungind veșnicia cu șaizeci de minute * Se prăbușește un potop de zăpadă peste-America – Statuia Libertății frântă în viforniță * Lume de săraci și miliardari unde se fură totul – dorm în tihnă sub vița de vie sălbatică * Pe cine zăresc în oglinda inuman de șlefuită – stau de vorbă cu nimeni și împărțim tăcerea * În loc de cruce îi așează la creștet sperietoarea – să păzească-mpreună măceșii din cimitir * Nimic altceva decât poemul pentru o zi ploioasă – număr treizeci și una de păsări negre pe cer *** NOIEMBRIE Vinicer Îngenuncheată moșește cu mâinile cuibul de cartofi – rugăciuni fără alte nădejdi decât în lacrimi * Încă o dată cu vârful bățului sparg luna în baltă – dar încăpățânată se reface din cioburi * Încoronată cu frunze de mesteacăn aurifere – prințesă de o seară în blugii strânși pe coapse * Binecuvântat fie asfințitul când s-au cutremurat inima ta și a mea de aceeași durere * Se luminează dincolo de amiază aerul rece – singur printre arțarii roșii merg în tăcere * Își beau cafeaua măcinată de-acasă și comentează ultimele știri despre nimic slujbașii publici * Noaptea Tuturor Sfinților și Morților dintotdeauna – spre cimitir pâlpâie felinare din bostani * De Sfântul Mihail cumperi o crizantemă în loc de trei pâini – umana fericire de-a uita prețul foamei * Nu știu pe lume altă negustorie mai păguboasă! – spune cu lehamite o vânzătoare de cărți * Între coliba moșneagului și vântul de miază-noapte – cerul în paragină în jurul stepei goale * Seara încleștați pieptenii de scărmănat lâna și câlții – în deșert fie nunta lupoaicei peste noapte * Cu ramurile goale se desenează pe carul pustiu ceva de-o formă unde nu se ascunde nimic * Marea problemă nu-i zdrobirea stâncilor cu târnăcopul – tăcând pe dedesupt vin aprig rădăcinile * Sub promoroaca iluminând asfaltul pe întuneric – cu sfială și frică ating cerul cu pașii * Vă rog, prieteni, dați o fugă să vedeți altceva nimic – sub lapoviță iarba crudă-nverzește stepa * Printr-o spărtură a coliviei scapă un pitpalac orb – liber de-a pieri în zbor spre stelele sudului * Corzi fără suflet Muzica mea frumoasă într-o cutie neagră de rezonanță – prin degete aleargă sufletul tău pe clape * Cu cât mai repede împărțiți-vă snopul de crizanteme – ajunge numai una să-mi lumineze-odaia * Se cutremură vârfurile zbârlite ale pinilor – în liniște Orion deasupra vijeliei * „Să fie cerul cu-adevărat albastru ori iluzie?” – între ochi și inima vie găsești răspunsul * Coboară din tren World Hello Day controloarea cu basca într-o sprânceană – prins la butonieră se ascunde o singură mireasă * „Cu precădere se rânduiesc în formă de constelații…” – citește astrologul frunzele sub mesteacăn * În așteptarea lui Dumnezeu la poarta cu lacăt mare – ne cântă liturghia moină fără simbrie * O hoinăreală cu mâinile înfipte în buzunare – albastră bucurie de a fi liber sub cer * Acum și aici privesc liniștit marea și n-aștept nimic – ori marea mă privește și nu așteaptă nimic * Cu ochii închiși ascult singur murmurul universului – simfonia lui Bruckner umple întunericul * Încă din seara când au scos la vânzare casa bătrânei își încearcă norocul cea dintâi fulguire * Din greu a clădit imperiul cu armate fără limite – prea târziu să-și dea seama că n-a ridicat nimic * Zvârliți câteva boabe-ntr-un ciob de Ziua Sfântului Andrei – în curând va răsări altă Carte-a Genezei *** DECEMBRIE Undrea Nici desfrunzirii nu se împotrivește nici înghețului – în râu se oglindește bătrânul meu maestru * Bucuriile și durerile sapă cu-nverșunare – riduri pe trunchiul străvechi și zbârcituri în lună * Cu veșminte de-a valma risipite prin alte odăi – armonia perfectă și goală-a trupului tău * Paltonul negru și lung până la tocuri nu se clintește – apoi se-ndepărtează fără-a privi îndărăt * După o noapte albă de ger n-a rămas din ceață nimic – printre spini de coroană dă chiciura în floare * Mor fântânarii Moș Nicolae fântânarul la răscruce de drumuri și fântânile – cât prețul apei crește și scade al sângelui * La stup se-ntoarce cu chiciură pe aripi Sfântu-Ambrozie – greu să aduci polenul din stele până-acasă! * În dimineața friguroasă bărcile satului în golf – câte una scârțâie din când în când fără vânt * De răul ploii s-au topit cerșetorii prin adăposturi – rabdă în alb la colțul străzii crizantemele * Încă de-aseară viforul răscolește plopii în stepă – ori bufnesc adânc bașii sub harpa lui Terenyi * Cu multe păreri de rău a plecat în alt oraș vecina – de-atunci ridicăm ochii spre aceiași nouri lungi * De frig și foame au dărâmat stejarii fără cruțare – acum viscolul smulge cătunul din rădăcini * Ce e speranța? te întrebi adeseori cu disperare – lumină stinsă în vânt și totuși iluminând * Acele de pin de la mijire până la scuturare – câte două alături în viață și moarte * Zace miriștea cu noroiul în brazde negre și albe – dedesupt germinează nuntă de primăvară * Împrejur câinii străzii veghează un brad fără podoabe – în lumina de noapte ninge cu giuvaiere * Fără nici un gând – sorb ceai de tei sub nouă plăpumi și pleduri – tremurându-mi simbria după-aruncat zăpada * O vijelie de schimbă lăutarii instrumentele – scârțâie la unison porțile și zăpada * Zărind moneda sub pojghița de polei o adăugăm tuturor celorlalte câștiguri fără voie * Cu degetele degerate pe un sac târâș de cartofi – o bătrână în gara sigilată de sloiuri *** Zodia Capricornului De-a curmezișul valurilor potopind stâncile pe țărm – un pin cu acele verzi și zburlite-n furtună * Oricum și oricât mă implora la ușă cu discreție – azi între cer și pământ se răzbună zăpada * Treisprezece morți Moș Crăciun în treisprezece ore de război rece scoate Moșul din sacul de împărat eschimos * Încă un copil Noaptea de Moș Ajun vine jertfă pe-o lume fără iertare – Însuși Dumnezeu născut în ieslea săracilor * Se îndesește semeț în farfurie orzul încolțit – poate dormi pe deplin meșterul prezicător * La revărsatul zorilor scânteiază ceva minunat – gerul a spart urciorul într-o mână de cioburi * Călare pe albi dragoni apocaliptici de Siberia – se preschimbă nagaica lui Genghis-Han în crivăț * Marea îngheață noaptea la țărm în statui miraculoase și stranii cum nu găsești nici în cartea de vise * Vom călători cu gândul fără șapte cai albi la troică – numai să adăugăm clinchete de zurgălăi * Răgaz de-un minut privind palmele după un an de muncă – alt fel de calendar scris de-a dreptul pe degete * La miezul nopții de Anul Nou soția cârpește ciorapi – San-gani-chi o cale sau nici una de-a întâmpina clipa *** IANUARIE Gerar Primul buletin Crăciunul Mic de știri la ora șapte Anul Nou după Anul Nou – ascult cu atenție Ostrogatsu zuruitul crengilor * Încă dansează rochii și cămăși precum le-ndoaie vântul – în ziua de Anul Nou vecina-ntinde rufe * Dincolo de nori subțiri luna sculptează un cerc imperfect – ce importanță are altceva decât atât * Întotdeauna te iubește cineva de prea departe – între două întâlniri despărțite de-o viață * Aud concertul de Grieg de fiecare dată cu ochii – norii și degetele tale curgând pe clape * Până la cristal a degerat cascada între plin și gol – vâjâie în vârteje vântul de-a rostogolul * Sună din tălăngi Boboteaza până se albăstrește cerul în apă – bea-l și vei fi primenit și-nseninat peste an * Zece degete și-un cuțit descoperă sub coaja neagră a cartofului boare dulce de primăvară * În lingurița de argint cu dulceață nu găsești nimic din cireșul cu ramuri sprijinind Pleiadele * De patru zile caut la rând un timbru în cinci orașe – ce înseamnă a pune la-ncercare destinul * Se întrevede cerul nopții prin geamul spoit cu gheață – fără scântei muzica scapără în oglindă * De multă vreme s-au stins lumânările și colindele – abia stăruie între ace de brad Orion * Deschei nasturii fără ață și îmbrac sperietoarea – fericiți împreună și amețiți în viscol * Unde sunt ochii florăresei fulgerând odinioară – leagă strâns și aburcă gemând în spate vâscul * Te binecuvânt în numele hârtiei și-al zăpezilor – Ziua Poeților creionul meu cu vârful întotdeauna tocit * Se împlinește peste faleze un frig nebun de-albastru – sting focul și contemplu întocmai o minune * Supraviețuiesc Miezul iernii fără evenimente și mari iluzii – pentru focul din sobă mi-e milă să tai lemne * Calmul gardului mă îndeamnă să-i pipăi îndelung lemnul – despre căderea nopții discutăm pe tăcute * Numai viforul învie pustietăți și linii moarte – de-o viață-aștept pe nimeni în halta fără trenuri *** Zodia Vărsătorului O picătură de apă învelește vârful spinului – când se scutură una o-nlocuiește alta * Foarte revoltați pensionarii britanici cer despăgubiri: imediat guvernul s-acorde spor de crivăț * Îndoi hârtia și-o rup din calendarul anului trecut – câte una învelesc cepele de răsădit * În același fel înfloresc sub chiciură prunii și gardul – mirabil și minunat nimic tocmai de-aceea * Valuri de gheață ți saramură în vânt zdrobesc faleza – scapără în tunete albe întunericul * Ninge cu-atâta belșug de nu se vede mărăcinișul – fără să dovedească sticletelui cântecul * Totuși nu-i decât unul dintre țurțurii căzuți și zdrobiți – tocmai de-aceea m-aplec pentru încredințare * Privesc fereastra într-atât de-nghețată încât a-nflorit – abia alung ce gânduri nu mă lasă în pace * Singur prin ceață Anul nou Lunar Chinezesc fără sfârșit am scrutat invizibilul – spune maestrul bătrân lovind c-un deget luna * În ploaie și frig îmi astâmpăr dorința de-a vedea munții – numai la frig și ploaie încă nu găsesc leacul * Deschid fereastra și întrerup șlagărul radioului – din când în când susurul moale-al unei picături * De-acum ducă-se pe pustii gândurile de nerezolvat – vântul rece din față limpezește mințile *** FEBRUARIE Făurar Liber să optez - Anul Nou al Pomilor atunci aleg cristalul din vârful crengii – unul cu totul ciobit Hatsu-uma de-o lună imperfectă * Ori de câte ori discutăm despre viața răbdată în doi – soția-mbrățișează vaza de flori și tace * Umbrela verde dispare după colțul celeilalte străzi – nu îmi dau seama de ce rămân înlemnit în loc * La ureche porți o splendoare de perlă ori picătura de apă cu meșteșug șlefuită în viscol * Cu schiurile pe umărul stâng iese din librărie – a cumpărat un album cu priveliști montane * Destul m-am silit până să găsesc prilej de bucurie – rup cu pocnet câteva vreascuri și aprind un foc * Cât pentru mine – o seară întru totul obișnuită – urmăresc dâra de fum și îmi continui drumul * Din orizontul mării fără liniște se apropie nouri sau piscuri albe cu râpi în migrațiune * Călătorule din imperiul cu geruri zdrobind oțelul – cald în țara unde-abia îngheață bocnă apa * Nici un arbore pe locul brădetului corhănit cu spor – doar sonerii și ziduri văruite în verde * Singur în sala grandioasă și goală fără limită – intră în rezonanță plesnetul unei fibre * Din câteva crengi de arțar potrivite de întâmplare – maestrul îmi arată conturul poetului * Nici nu s-a rotit asupra mării farul încă neaprins – o ninsoare cu țăndări sparge întunericul * Fără perdele Sfântul Valentin geamurile vecinei înfloresc de frig – Ziua îndrăgostiților vino odată vară cu toată limpezimea * Zăresc prin gheața șlefuită plantele verzi ale bălții – pentru întâia oară merg deasupra apelor * Acum ești un om de zăpadă necăjit și-aproape surpat – te așteptăm la vară într-o cană cu apă! * Acoperișul gării s-a spart în goluri negre dedesupt – doar stolul de porumbei repară cu-aripile * Cu anume fel de neliniște ascund ceasul din palmă – se infiltrează încă o zi printre degete *** Numai spiritul calcă nisipu-ondulat și încăpător – acea grădină goală concentrând universul |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate