plâng
în fața catedralei de pământ
și văd cum trupul tău se zvârcolește,
gemând adânc...

sufăr, alături de această lume,
care alunecă-n uitare
pe margine de-amară genune
uriași de lut fără picioare!

și sper, să mai găsesc intact
un colț ferit de nebunie
să mă întorc cu totul, pur compact
venind scârbavnic din pustie...

vreau să șoptesc strigând:
vino la mine Brasil, simt nevoia să te plâng!