Să porți în gene miere de albine
Hotar punând, părerilor obtuze
Cum te-aș mai săruta usor, pe buze
Tristețe, care locuiești în mine.

Te îngrijesc în patimă și sârg
Ne știm de când mă știu pe mine însumi
Grăunte alb, de sare, ești în plânsu-mi
Iar eu te vând din când în când , la târg.

Te-am suspectat adesea că mă minți
Atât de mult, cât n-am să pot eu duce
Dar tu purtai cu mine-aceeași cruce
Când lacrimile mele aveau zimți.

Să-mi mai răspunzi de ce mă simt bătrână
Când frigul mi se-așează peste foi
Și te-aș culca în lanuri de trifoi
Tristețea mea cu ghizduri de fântână.