Ce geruri, Doamne ! Câtă-ncremenire
Ai așezat în jurul nostru azi.
Rămân inerte fumuri spre boltire
Și-i răstignită chiciura pe brazi.

În jur atoate-cele-s adormite.
Chiar razele îmi par să se chircească.
Printre troiene caută rebegite
Un loc, sau undeva să se-ncălzeasca.

Zăpada le răspunde-nfrigurată
Și bocnă: Eu abia mă țin pe mine ¡
Cum v-a pierit căldura dintr-o dată ¿
Pentru natură, sunteți o rușine ¡

Zadarnic niște vrăbii se agită,
Cătând un ochi de apă să se-adape.
De spaimă se intorc la cuib în pripă
Și ciripesc, de tremur ca să scape.

În urmă vine seara. Ziua trece.
Fatalitatea albă înnoptează.
Fântâna-și face sloiuri apa rece
Sub geruri însăși viața-agonizează.