Eu sunt un arbore
crescut cu o coajă de pâine
am trupul zdrelit de trecerea anilor
dar pe umerii mei încă
păsările își mai construiesc cuiburi.


Sub umbra mea oamenii se odihnesc
lăsându-mi în dar o poveste
un cântec
o lacrimă
o visare.


În juru-mi zbor fluturi
în trupul meu veverițele s-au cuibărit
umplându-mi golul săpat cu nuci și alune.
în semn de mulțumire
îmi scurtură ramurile amorțite de ierni.


Eu vorbesc prea putin
dar în urechile mele se ascund atâtea povești
încat as putea scrie o mulțime de carti
dar mi-e teamă
ca eu voi ajunge fila pe care se vor scrie.