Înaltă,
piatra-altar,
Maiestatea sa,
zamolxitul
monolit ritualic
mă domină cu aura.
Plec
fruntea și ușor o ating.
Piatra izvorăște
precum icoanele fecioarei plângătoare
și mă miruiește
cu sfinte rășini tămâioase
ce mi se preling pe frunte
ca pe vechea zvastică dacică
Uitata, Argintata, Imateriala.
Picături de pădure de brad
mi se preling de pe frunte
și-mi cad din vârful nasului.
Peștera, adânca, carpatina,
mă eternizează.
Sunt tremurătoarea ei creație,
inițiata ce nu mai are voie să vorbească,
Unsa, Împărtășita întru taină, Stalagmită.

14 august 2005.