În fața morții...

De-o fi a ta
N-oi plânge,
Sau poate da.
Deși secată
Va fi glanda
De cât a plâns
Până-n ziua asta.
Voi cugeta,
De voi avea răgaz
La ce-a fost viața ta,
Și-a mea,
Și-mi va fi necaz
Că a rămas nespus
Sau nefăcut
În timpul ce s-a scurs,
Sau n-am putut
Să schimb a noastră
Soartă.
Neânțeleasă, sau
Poate prea indiferentă
Þi-eram, și au !
Prea puternică
M-ai crezut.
Eram mică,
Cu suflet plăpând
Mă clătina și-o rămurică
Că nu știai ce am în gând.
Știai că mă descurc
Și uite unde am ajuns,
Și-n gânduri mă incurc
Și gol adânc a pătruns
În sufletul meu
Și plâng.
Și mă doare tăcerea ta
Deși cândva
Era in obișnuința ta
Să taci,
Sau să-ți aduci aminte
Târziu,
Că ai mai spune ceva.

De-o fi a mea
Amarnic ai să plângi
Știu bine,
Nu pe mine,
Ci soarta ta
De grijile ce raman
Pe seama ta.
Cum să amân
Nenorocirea ta,
Ca să te-nvăț
Cum să alegi bucate,
Cum să te dezvăț
De cele necurate,
Cum să o faci
Pe gospodina,
Cum să alegi o carte,
Cum s-asortezi cravata,
Cum să speli cu mașina,
Că s-a-ntors roata
Și nu-i a mea vina.
Cum să-mi oferi
O floare.
Cum n-ai știut-o mai ieri
De era sau nu sărbătoare...
Cum s-ordonezi dulapul,
Cum să cumperi acul,
Când se schimbă patul,
Când lipsesc chibrite...
Doamne, tu, săracul
Ce erai în stare
Să ridici zăgazuri,diguri,
Te vei pierde în nimicuri
Ce altădată nu aveau valoare
Și nici o pată de culoare.
Þi-era senin
Și-acum simt că te doare.
Și din mormânt
Am să te plâng
Că făcut-am legământ
Să tac, din dinți să strâng,
Și-n fața ta
Să nu mai plâng.
Te-oi descurca,
Din muncă nu se moare
Și poate-mi vei ridica
La mormânt,o floare.
Dar, nu te zgârci,
Și-ncearcă să-ți aduci aminte
Ce-mi plăcea.