Căpriori și căprioare...

Monticuli de piatră, roată așezați,
Căprioare-n floare, în tuș colorate,
Și câțiva căpriori,frumoși,moțați,
Cu coamă, țăcălie, șăpcuțe, mustăți adevărate...

Îndrăznețe figuri,în tânăr elan,
Sfidează adunarea, și-n ochi încremeniți
Sclipesc picuri de rouă, regret și alean,
Întrebări tăcute, crispate; stau înmărmuriți.

Nu pot a crede că roata lor s-a rupt,
C-un căprior, săltând spre cer,
S-a prins în laț, în drum abrupt,
Și-a refuzat gândirea, ș-o gură de aer...

Monticulii rămân, nu vor să se clintească,
Rămân să-ncheie cu-n răget strident,
'nălțat spre cer, și speră să primească
Ecou..., și văd...căpriorul absent...

Rodica Aurora Condruz.