Cu susur jalnic rîul mă chema
și voia geru-n carnea mea să doarmă,
eram tîrziu și cine mă ghicea
cutremurat în flora subterană?



Robit de dor o literă sunam...
de-ași fi sosit zburînd ca o părere,
cît vis la țărmul nopții aduman
înmugurit în propira-mi durere.


Mă voi întoarce maică din cuvînt
trudit de prea adînc, fără prihană,
în ochii mei dacă luceferi sunt
cuprinde-mă, făra să-ți fie teamă.