Înhață sufletul potrivit pentru tine!
(dialoguri entropice)

Ziua întâi




(decor: o sală albă de reanimare, nisip albastru cernind în lumea-clepsidră, două trupuri verticale , plutind inerte, curarizate, prin aer.
iată grădina psy, lopețile sudate de oglinzi,
palmele fierbinți ale deșertului,
homunculi decolorați de introvertire.
rădăcini ce pipăie sufletul celuilalt și îl mușcă: bucățele dulci de fagure, narcisism primar, pofta de a biciui un ochi fără memorie.
o femeie asistă la dansul prin care păpușa devine persoană -
genunchii se încordează brusc, strigătul o secționează cu tăiș de bisturiu. grâul din cer, cu mustățile lui roșii, cântând, măsurând alunecarea.
cine, dacă nu trupul musculos al luminii, mâzgălește simezele clipei?
râuri de liniște, tentaculele înfășoară acel corp eteric și îl ascund în cort)

- aș fi vrut să traversez arzând deșertul . dar ai putea să adaugi o trăsătură de unire între cenușă și fereastra închisă?

- simptomele nebuniei sunt simptomele adolescenței. carnea saltă pe băț, umerii susțin cortexul febril, vinul curge din același sfârc ca și agheasma și laptele. un pod încordat ca un plamân zvâcnind în galopul erosului. de ce îți ancorezi vitalitatea în magia literelor?

- pentru că am deschidere la învelișurile subtile ale disperării. un nucleu tare, fătul etern al interogației, plăcerea de a deznoda.

- dar timpul nu există. pe de altă parte, a fi om însemnă mai ales a nu te descotorosi la timp de carnea lamentației.

- corect: carnea poetică a lamentației. de fapt, aici și acum, este vorba despre o zi clară, în care mă mișc liber în toate sensurile absurdului, în interiorul refuzului de a trăi.

- e frig. excesele îndepărtării. singurătatea, pisica afrodisiacă, fotoliul roșu lăbărțat, degetele vinete scotocesc pe tastatură în căutarea combinației fericite de litere. care deschid și realul, și virtualul către un colț de după care începe, brusc, altceva.

- degetele luminii. soare, căldura din abdomen, când fontanela moale a copilului tău împunge deșertul. cerul cu smalțul crăpat pe ici, pe colo. hârtia albă a despărțirii de trecut.

- aș fi vrut să traversez frica de necunoscut într-o matrice nouă. vina de a fi designator rigid e un reflex de fugă. tălpi ce înghit spațiul dintre finaluri cu o metrică necunoscută.

- nu trupul îmi lipsește, doar imaginea trupului. astăzi lebădă, mâine fluture, poimâine șarpe anaconda. cauzele lucrurilor și echimozele imaginarului.

- în realitate, străzile sunt pustii, orașele te orbesc, deșertul înghite bulimic anxietatea tuturor și a nimănui. cine este cine?

- instinctul de închidere: punctul ca loc geometric simultan al pierderii și al exploziei de vitalitate. absurdul ca recurs la descreșterea armoniei.

- sunt aici. entropică și punctual continuă. pastă imprevizibilă a discursului. strălucirea tristă a imaginii pe care nu o poți zappa. proiecția dorinței tale de a regăsi misterul originar. delirul figurației în roluri de pacient al actelor ratate. fior, ghemul de neliniști noctambule, îmbujorarea, mătasea pleoapelor care te închid în vis.

- adevăratul miez al lucrurilor este un deșert invizibil. clauza de împotrivire la ritm, deșteptarea buimacă din capcanele unei rătăciri, goana după lasoul ce te înfășoară încetul cu încetul în jurul axei: puls de reîncărcare.


***

Blog Angela Furtuna