Cand ma va parasi marea
voi fi un deshert, stiu,
dar nu ma voi teme.
Deshertul e mare revarsata
si supta in adanc intr-un tarziu.
In valul dunelor incremenit,
deshertul pastreaza urmele
(vanitatea mea pentru urme, semne, mit -
nedescifrat inca, dar candva cautat, deslusit):
gandurile, lasate ca papucii la malul marii,
nerostite, acoperite de bobul de nisip
biciuind deshertul cu furtuni imaginare;
cicatricea vantului pe rani inca deschise
cu felurit contur tremurator;
urma pasului, urma mainii care atinge,
urma lacrimei, dara sarata,
miraj al oazei banuite -
fosta insula indepartata,
fantana cu scripet argintiu
tasnita din marea surpata
(prea curand?prea tarziu?)

Cand ma va parasi marea
Voi fi un deshert, stiu.
Nu de deshert ma tem. Doar de pustiu.