pamant negru scortos
ar mai rasari odata fir de iarba
dar n-are putere
si petecul de zapada il doare
il sufoca
ca o rana in pantec

trudeam pana la glezne
trudeam pana la coate
mirosul ierbii se infigea in mine
si cautam s-ascult
soaptele
oricum-imi spuneam-nu voi cauta sa ma leg de tarana niciodata
si niciodata n-a mai fost
numai de mi s-ar fi acordat prezumtia de nevinovatie

cat ma strange
si ploaia nu mai vine
poate as mai rasari odata

pamantul negru scortos
se-ntinde se lafaie ca o mare stricata borsita
peste care soarele a uitat sa-si mai spele fata

ne tinem de maini
pana la cercul polar