a fost, mi-am spus. A
fost minunea, a trecut și
s-a tot dus. eu mă închinam
la trunchiul acela tăiat
din care curgeau lacrimi
și în tăcerea aceea îmi
făcusem ascunzătoare. O
aripă mă bătea pe umăr,
voci neștiute, gheara frigului
prinsă de mine.
viața stătea în pânze de
paianjen, fără nimeni,
singur, eu-propria mea
pradă, eu-paianjen. Nimic
nu mă ajunge din urmă.