Am înțeles:

că mâinile noastre întinse peste foi albe
devin simple linii, simple idei, desene naive;
că putem face camera o vastă bibliotecă,
dacă îi punem un tapet cu model de cărți;
că în cimitire lumânările sunt un fel de scrisori,
iar candelele cutii de poștă pentru rugăciunile noastre;
că săptămâna are șapte zile și pentru fiecare zi
avem în oglinda dimineții câte o față;
că în fiecare pas purtăm o lume ce va să fie,
ca un picior pierdut ce nu îl vom mai avea niciodată;
că în zadar udăm rădăcinile pădurilor,
dacă focul cerului le aprinde ramurile;
că pentru a privi dincolo de pereți
nu sunt suficiente scările, ci trebuie să știi să privești;
că deși toți visăm să zburăm
unii văd în aripi carnea și nu zborul;
că și în propria ta casă, în propriul suflet,
poți afla o insulă pustie pe care să naufragiezi;
că la marginea lumii fiind, nu este
loc pentru a muri când umbrele nu te lasă;
că este suficient să îți dorești moarte
și alții îți vor afla diferite feluri de a muri;
că pentru a muri trebuie să îți sădești un pom, să îl uzi,
însă să îți legi ștreangul de ramurile lui din prima zi;
că pentru a citi o carte
trebuie să faci lumină arzând alte cărți;
că între cărți nu tu alegi,
ci ele te aleg;
că lumea este colorată numai trăind-o la limită
și că cei ce te privesc cred că lumea e un spectacol;
că pentru a fi rege trebuie să ai centuri
de siguranță și mașini ca la Formula 1;
că pentru a porni la război
trebuie întâi să ai punți și nu oaste;
că ideea de libertate
nu este totuna cu ideea de bine;
că armele se șterg cu același ștergar
cu care se șterg și lacrimile;
că în război cele mai frumoase femei
sunt cele ce poartă arme la sân, la mijloc și la picior;
că deși tăiem la suprafață păduri întregi de ură
uităm că din pământ rădăcinile lor dau noi lăstare;
că se sperie copii și de avioane de hârtie
fiindcă nu mai avem un cer albastru;
că a da mâna este ca și cum ai apăsa pe trăgaci
într-un mod diplomatic și oficial;
că o revoluție este un bobârnac
dat de popor unei oligarhii ce nu mai convinge;
că presa este o fabrică de armament
pentru o societate ce poartă la cafea pistoale de hârtie;
că ziarul cotidian este un nou perete
în labirintul vieții noastre mondene;
că a fi dăunător nu înseamnă numai a distruge,
ci a sta în vârf de unde îți faci nevoile peste cei de jos;
că a fi pasăre înseamnă să poți zbura
cu un ram ce ține în el pomul întreg;
că a culege câmpul însemnă astăzi
a strânge gunoaie printre blocuri.

De aceea am învățat să fiu ca Moise de revoltat.
Să sparg cele două table de piatră în muntele înnourat.