Contemplu: in noapte sta crucea de lemn
cu urme de cuie si cui de indemn
la stavile boltii fugare, spre care,
cu mistice brate de pom, creste un om.

El singur, sa cinte in aripi de ruga
avintul si zarea si cerul de miine,
cind trupul placerii va zace, zvirluga
scuipata de focul credintei- ramine.

Fioruri vestale-i tin focul, fecioare
cu siini de jaratec- si flacara doare.
Se sfisie carnea in aschii de semn:
din crucea pierduta intirzie lemn.