pe blatul mesei dâre de imperii – o hartă
de vin prelins pe pahar
uscat de vântul care bate la timp
neatent
am răsturnat solnița
- e rău de ceartă!
zise cerșetorul înalt poate zeu din olimp
zdrențăros însă ca un om de pomană

- te urmăresc de la o vreme
(ce să-ți cer?)
sunt corcodușii de la gard
mai înstăriți ca tine
am zis că haina ta mi-e potrivită
(poate)
dar văd în buzunarul de la piept
un vierme care crește
roade

stai prăbușit aici printre hârțoage
și-ți pare viața că ți-o treci cu bucurie
de câte ori s-apropie de tine cineva
te strângi ca un arici
dresat să scrie
mai mult de-atât te înroșești și scuipi
ca o jivină încolțită cu țepușe de nimic
și pari ursuz plictisitor și mic
ai vrea alături nimeni să nu-ți fie

nici nu-ți dai seama uneori adormi
cuvintele-ți rămân neterminate
și (ciudat pentru-un atare somn)
când te trezești
aceleași lucruri mai departe
le spui de parcă nu ai fi dormit

nefericitule – răspund – vezi-ți de drum
dă-mi pace
nu mi-e bine

- în multe seri eu înțeleg
nu-s pricopsit asta e drept
dar sunt mai viu ca tine
puteam să fur să fiu un domn
să am podoabe straie
dar mie-mi sunt îndeajuns
plimbările prin ploaie
și unii-s răi sau n-au nici ei
dar mai găsesc o poartă
pe care s-a cărat destul
ce-i pentru mine-așteaptă
mă duc acasă am copii
le simt în nări parfumul
și-n clipa ceea înțeleg:
ca mine nu-i nici unul!

pe dată tac
încremenesc un veac într-o secundă
cine-ar putea acestuia
de Artă să-i răspundă
din cei ca ei ne naștem noi
rătăcitori prin lume
din ei și printre ei purtăm
amăgitorul nume
dar totuși îmi aduc aminte
de-o vorbă de la țară
și înțeleg că el fiind viu
tot lui e dat să moară

sar în picioare îl privesc
în ochii lui de pară
și-i spun încet pe înțeles
cuvintele să-l doară:

„cine doarme toată noaptea
nu-i păcat dacă-l ia moartea!”