Privește, iubite, un septembrie palid...

Un septembrie cu miros de noroi,
Ce-și flutură frunzele în dulcile ploi.

Am îngenunchiat pe pământul primului sărut.
Și te-așteptam. Ce trist! N-ai aparut...
Dar cu un timbru grav m-a gonit
Un vuiet de tren obosit.

Și-atunci, am fugit de numele tău...

Totuși pe undeva l-am auzit...
Poate o voce în mine l-a șoptit.

M-am așezat pe o bancă solitară
Iar amintirea a început să doară.
În ale inimii turbate bătăi
Plângeau urmele pașilor tăi.