Stânca muntelui privind către larg
Lume opacă...ori eu sunt orb
Când ziua începe ca un gând difuz
Ce mă poate domestici
Câte nu știu...sau sunt prea uituc?
Cruzimea unui râs nebun
Îmi poate calcina urma ultimului vis
Niciodată îmblânzit...niciodată umilit
Deja sunt părăsit la marginea
Acestei gropi comune
Prin care încă mai circulă tramvaie
Chiar și cerșetorii trec pe lângă mine
Aroganți și slinoși
Aruncînd o suflare fierbinte
Mai rea decât un snop de cuvinte otrăvite
Oare se poate trăi din ura publică?
Pudoare sau…candoare feroce
Minciuna îmi arde fața ca o lepră
Ce se ivește pe neașteptate
N-aș putea suporta
Să mi se stingă viața
Mimînd modestia